MISIONARII
Autor: Corneliu Livanu
Album: NESTEMATE SI MARGARITARE DIN TEZAURUL BIBLIEI
Categorie: Diverse
Alergătorii din Israel chemau pe mulţi la pocăinţă
Dar împietriţii-i refuzară loviţi de-a firii necredinţă.
Erau prea ocupaţi cu munca şi n-aveau timp de închinare.
Nu e la fel şi-in vremea noastră când mulţi nu vin la adunare? ! ...
Cârtea şi Iona-n misiune când la Ninive el se duce
Chiar dacă-i scos din fundul mării şi este iarăşi în răscruce.
Căci doar Părintele iubirii mai dă o şansă în lucrare
Misionarilor-problemă când este vorba de-ndurare.
Da, misiunea-i căutare pe urmele oii pierdute
E-o luptă grea cu tine însuţi pe a credinţei vii redute.
Păstori sunt mulţi comozi din fire, ei nu au timp de misiune.
În schimb au multe alte treburi, dar fără pic de rugăciune.
În Fapte opt venea prigoana. Creştinii plini de-nsufleţire
Îi duc Samariei vestirea că în Hristos e mântuire.
Ei propovăduiesc Cuvântul, prin Duhul ce-i călăuzeşte,
Şi-astfel Biserica e vie şi zi de zi se întăreşte.
Acesta-i până azi modelul de lucru şi de misiune,
Prin ascultare devotată cu posturi şi cu rugăciune.
Biserica nu-i o clădire, un ONG scris pe hârtie.
E Trupul lui Hristos în lume care trăieşte pe vecie.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/184646/misionarii