RĂSPLĂTIRILE CEREŞTI
Autor: CORNELIU LIVANU
Album: NESTEMATE ŞI MĂRGĂRITARE DIN TEZAURUL BIBLIEI
Categorie: Diverse

Oamenii cei buni în lume
Nu-şi primesc pe drept răsplata,
Ci aşteaptă-o zi anume
Cea când vine Judecata.

Dumnezeu e drept în toate.
Nu face nicio greşală
Când prin dragoste El poate
Da răsplata cea finală.

Unii oameni nu vor milă.
Merg pe meritocraţie.
Au viteză de cămilă
Pe un drum într-o pustie.

Iar la urmă o să vadă
Cine le-a fost dumnezeul.
N-o să vină să le creadă
Că acesta era eul.

Cinstea cea deosebită
N-o găseşti în lumea asta
Cât timp viaţa nu-i ferită
Ca să nu-ntâlneşti năpasta.

Cinstea ca adeverinţă
Numai Domnu-o dă în slavă
După lupta prin credinţă
Din lumea cea grav bolnavă.

În Biserici părtăşia
A fost binecuvântare.
Dar în ceruri bucuria
Ea va fi cu mult mai mare.

Cu Isus vom sta la masă
Ca Lazăr în fapt de seară.
Părtăşia Lui frumoasă
Va sclipi ca piatra rară.

Vom avea un trup de slavă
Ca Hristos după-nviere.
Vom fi bob de grâu, nu pleavă,
Strâns de Domnul cu plăcere.

Nu va fi vreo despărţire
Sus la Nunta cea cerească
Între noi şi între Mire
Ca în viaţa pământească.

Îi vom fi ca o podoabă
Domnului în veşnicie,
Nu ca o verigă slabă
Cum eram jos în pustie.

Haina cea de in subţire
Ce cu râvnă-a fost ţesută
Este-a Lui neprihănire
De pe-a Golgotei redută.

Îngerii nu au o haină
Ca a noastră-mbrăcăminte.
Nu cunosc a vieţii taină
Şi iubirea Lui fierbinte.

Pe pământ Isus purtat-a
Spinii cei răi drept cunună.
Dar în cer El va fi gata
În a noastră flori să pună.

Tot ce-n lume ne frământă
Stă sub semnul vestejirii.
Dar cununa noastră sfântă
Poartă semnele iubirii.

Astăzi pribegim departe
De Isus în scurta viaţă.
Însă dincolo de moarte
Îi vom sta faţă în faţă.

La-ncheiere bag de seamă
Clipele cum trec cu grabă.
Dorul meu din piept Îl cheamă:
Vino, Doamne, mai degrabă!


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/184701/rasplatirile-ceresti