Înainte ca să-L cheme Dumnezeu pe Avraam
A pus ochii pe o ţară cea numită Canaan.
Dacă pentru Domnul ţara e ca un mărgăritar
Tot aşa poate să fie şi trăirea noastră-n har.

Iosif era în vechime conştient de Canaan
Căci de-acolo negustorii l-au luat ca pe-un duşman.
Şi-n Egipt l-au dus departe în casa lui Potifar:
Un fel de experienţă prin credinţă şi prin har.

Ţara Domnului, se ştie, nu este pentru duşmani
Ci-i pentru evreii care o cunosc de mii de ani.
Neamuri multe-n cursul vremii s-au insinuat în ea.
Dar Stăpân e numai Domnul ce-a scos-o din vremea grea.

A fost mare concurenţa cu vecinii ei cei răi.
Însă Domnu-i protejează totdeauna pe ai Săi.
El li-i scut şi o cetate de scăpare în război
Şi prin carul biruinţei El i-a scos din mari nevoi.

Canaanul este Ţara minunată de pe glob
Din care Israel pleacă de mai multe ori ca rob.
Tot aşa se şi întoarce şi ridică noul stat
La care planeta-ntreagă sincer s-a cutremurat.

Nu există altă ţară ca să fie-a lui Isus
Precum este Israelul nici în nord, nici în apus.
Nu arabii-i decid soarta pe la ONU sau în vest,
Ci Părintele luminii cu planul cel mai onest.

Noi vorbim ca toată lumea de Ţara făgăduinţei
Unde Duhul Sfânt ne duce doar pe aripa credinţei.
Unde chiar piatra vorbeşte şi ne spune în suspine
Că pentru Israel grabnic Mesia Isus revine.

Mai la urmă spun martirii şi toţi cei care cuvântă
Că această Ţară mică este ţara cea mai sfântă.
Şi să nu uităm cuvântul cu-ale Duhului Sfânt şoapte
Că acei ce sunt în urmă vor fi cei dintâi în fapte.