Adevărul unic este
Domnul sfânt, Isus Hristos.
El din cerurile slavei
A venit în lume jos.

A venit în trup de carne
Ca Om de durere frânt.
Să-Şi răscumpere poporul
Pentru Dumnezeul sfânt.

A venit un om la Domnul
Ca să caute-Adevărul.
Însă el voia prin Lege
Ca să moştenească cerul.

Dar Isus atunci îi cere
Ca să-şi dea averea toată.
Şi-astfel zilnic să-L urmeze
Într-o viaţă-adevărată.

Refuzând atunci porunca
Omul a plecat mâhnit.
Şi-a rămas mereu în viaţă
Singur şi nemântuit.

Alţii au venit în Templu
La Isus ca să-L asculte.
Însă fariseii mândri
Ei I-au adresat insulte.

I-au adus degrab în faţă
Pe o păcătoasă mare
Ce-a fost prinsă-n preacurvie
Şi voiau toţi s-o omoare.

Ei L-au întrebat pe Domnul
Dacă Legea pot s-aplice.
Şi au aşteptat s-audă
Yeshua acum ce zice.

Dar El pe pământ se-apleacă
Parcă spre-a rescrie Legea.
Iar ei aşteptau pedeapsa
Să condamne fărdelegea.

Însă Domnul le răspunde:
„Cine nu are păcate
Să arunce cel dintâi
Şi să facă el dreptate!”

N-a avut nimeni curajul
Să se dea fără păcat.
Şi-au ieşit cu toţi afară.
Conştiinţa i-a mustrat.

Doar femeia păcătoasă,
(Ei îi tremura şi părul)
A rămas acolo-n faţă:
Ea aflase Adevărul.

Adevărul şi Iubirea
Deodată s-au unit
Când Hristos plin de-ndurare
Şi de pace i-a vorbit:

„Unde-s pârâşii, femeie?
Nu-s acolo unde eşti...
Du-te, du-te mai departe.
Să nu mai păcătuieşti!”
*
Când Iubirea se jertfeşte
Şi tu crezi şi o primeşti,
Astfel găseşti Adevărul
Cel din slăvile cereşti.