INIMA OMULUI
Autor: CORNELIU LIVANU
Album: NESTEMATE ŞI MĂRGĂRITARE DIN TEZAURUL BIBLIEI
Categorie: Diverse
Inima e ca maşina ce nu-i bine să se-oprească,
Cum şi noi lăsând păcatul mergem pe calea cerească.
Nu ne-oprim privind în urmă ca şi soţia lui Lot.
Domnul nostru ne ajută, dar aceasta nu e tot.
Inima-i ca o grădină ce se cere-a fi păzită
Când se-arată prădătorii ca să fie jefuită.
Dacă ne distrug speranţa viaţa noastră-i terminată.
Deci să fim cu ochii-n patru azi mai mult ca altădată.
Tot din inimă păcatul vine pe nerăsuflate
Prin ispită, la o şoaptă ce parcă ne dă pe spate.
David, rege-n exerciţiu, pofta lui nu-şi stăpâneşte
Şi privind-o pe Batşeba mai târziu păcătuieşte.
Inima în dar ne-o schimbă fără bani Mântuitorul
Dacă Îi primim cuvântul împlinindu-l cu tot zorul.
Dar ea nu rămâne goală. Vrem ca pe-al inimii tron
Să domnească Împăratul uns pe Muntele Sion.
Şi atuncea curăţia înăuntru-şi are sediul
Chiar dacă mereu vrăjmaşul o supune la asediu.
Dintr-o inimă smerită şi de râvnă purtătoare
Pot ieşi doar fapte bune cu iubire şi-ndurare.
Inima-i ca vistieria. Să vedem ce-avem acolo:
Lucruri rele, mucegaiuri, sau credinţa lui Apolo;
Imagini şi gânduri multe ce-au umplut de rău planeta
Sau tot rodul bunătăţii ce nu practică vendeta.
Inima urmează fapta. Unde-i ea e şi comoara.
Însă numai cu o floare nu se face primăvara.
Trebuie un stil de viaţă jertfitor doar din iubire
Ca să-i câştigăm pe alţii pentru cer şi nemurire.
Domnul era plin de râvnă pentru a Tatălui Casă
De aceea scoate-afară a negustoriei masă.
Pavel vizitând Atena era plin de-ntărâtare
Când vedea atâţia idoli dar şi oameni spre pierzare.
Inima ce arde-ntruna pentru Dumnezeu Preasfântul,
Pentru adevărul crucii va înconjura pământul.
Nu trudind ca fariseii ca s-adune importanţă,
Ci plătindu-şi datoria chiar la zi, fără restanţă.
Cercetându-se pe sine şi tot ce privea vestirea
Evangheliei slăvite către toată omenirea,
Pavel, marele apostol, a mai zis şi: „Vai de mine
Dacă nu vestesc Cuvântul pe pământ la orişicine!”
Asta da, inimă sfântă, şi de Dumnezeu cu teamă,
Ce-şi trăieşte veşnicia cu o dragoste de mamă.
Nu concepe ca să-şi piardă fiii dragi şi ucenicii,
Ci trudeşte să-şi aducă jertfa 'naltelor oficii.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/184811/inima-omului