AU FOST ȘI UMBRE...

Au fost și umbre penetrante
Și întristări, pe drum, au fost
Ne-au spus ființe ignorante
Că-n Fiul nu e adăpost.

Au fost și stări de-ngrijorare
Când crezul, parcă, a slăbit
În clipele de derutare
Parcă spre ceruri n-am suit.

Au fost și zile fără hrana
Atât de dulce din Cuvânt
Și am uitat c-atunci în Cana
Miracole făcea Cel sfânt.

În barca vieții cețuri dense
De-atâtea ori ne-au speriat
Iar focurile-au fost intense
Când mulți dușmani ne-au atacat.

O, câte piedici ne-nsoțiră
Pe calea noastră spre Liman
Falșii profeți ne proorociră
Că n-om ajunge-n Canaan.

Și totuși... iată că iubirea
Celui ce-a pus în noi un dor
Ne-animă, zi de zi, trăirea,
Ne leagă de Mântuitor.

A renăscut în noi puterea
Când au uscat-o frământări
Și-am îndreptat, apoi, vederea
Spre cele mai senine zări.

Nu ne-a putut răpune valul
Ce a izbit de mii de ori
Ne-a dat avânturi idealul
Ce zboară dincolo de nori.

Și-așa, prin orice încercare
Stindardul nu l-am părăsit
E vie-acea încredințare
Care cu Cerul ne-a unit.

George Cornici/01/31/19