La pieptul tău mă strânge
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Divină iubire
Categorie: Laudă și închinare
N-am să uit să-Ți mulțumesc vreodată,
Pentru-a Ta lucrare minunată,
Strâmtorat de-am fost şi-n încercare,
Mi-ai trimis Isus, eliberare!
Duhul Tău cel Sfânt mereu veghează
Şi în duhul nostru El lucrează,
Ne vorbește-n susur blând şi spune,
"Nu uitați să faceți fapte bune!"
"Nu uitați de cei bolnavi vreodată,
De orfan, de văduvă, căci iată,
Văd atâta fals, fățărnicie,
Nu-i nimic care să-mi placă mie!
Văd în Adunări îmbrățișarea,
Dar în duhuri nu zăresc chemarea
De-a sluji și nu văd nici jertfire,
Asta-nseamnă lipsă de iubire!
Omule, când faci tu o lucrare,
Puneți mai întâi astă-ntrebare:
"Cât dau lui Dumnezeu din ce am eu?"
Unde nu-i cost, fapta-i de fariseu!
Degeaba spui că tu citești Scriptura,
Când pentru Mine-ai micşorat măsura,
Dar nu uita că vine judecata
Și pentru ea, ești omule, tu gata?"
Ferice de-acel ce dăruiește,
Astfel el Scriptura împlinește,
Nu sunt mulți, dar mare-o fi răsplata,
Pentru-acei ce pentru jertfă-s gata!
Mulțumesc Preabunule Părinte,
Că de mine şi-au adus aminte,
Frați și surori, (nu cei ce sunt aproape!),
Din depărtări, simt dragostea Agape!
Izvor de har revarsă, Domnul meu,
Căci ei mi-au fost alăturea la greu,
Iar jertfa lor, să fie răsplătită,
Și zi de zi le fie înmulțită!
Ei au adus surâs în întristare,
În suferință-au dat îmbărbătare,
Din pâinea lor mi-au dat, cu bucurie,
Te laud Doamne Tată, slavă Ție!
07/02/19, Barcelona -Lucica Boltasu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/185106/la-pieptul-tau-ma-strange