Citeam, cu câțiva ani în urmă, o ilustrație mai veche, reluată de John Killinger din Atlantic Monthly, despre zilele marilor ranch-uri de vite din vestul Americii.

Un armăsar tânăr, încă neîmblânzit, era înhămat împreună cu un măgar, anume antrenat în acest scop, apoi li se dădea drumul în largul pășunilor publice. Izbind cu copitele, nechezând sălbatic, cabrându-se în salturi spectaculoase, armăsarul trăgea pe măgăruș grăpiș după el, aruncându-l în toate părțile, ca pe o traistă cu grăunțe. În scurtă vreme, cei doi bidivii dispăreau dincolo de orizont, părând a se întoarce împreună la starea de sălbăticie. Rătăceau așa zile în șir, de credeai că n-ai să-i mai vezi niciodată.

Dar nu se întâmpla așa. În cele din urmă, cei doi ”verișori” cabalini se întorceau la fermă. Undeva departe, pe întinsul imensei ”open range” americane, armăsarul se epuiza, zbătându-se să scape de povara măgărească, ce-i frâna avântul spre libertate. Era tocmai momentul așteptat de disprețuitul dobitoc. Și, fără a mai pierde vremea, acesta lua conducerea și se pornea agale la drum, înapoi spre ranch.

Comentariul care înoțea ilustrația suna cam așa: bătăliile sunt câștigate de cei hotărâți, nu de cei indignați; de cei dedicați, nu de cei puternici.

Este loc, însă, pentru o aplicabilitate mai largă a pildei, decât pare la prima vedere. Trăiesc și în ființa ta (și a mea) cele două dobitoace din ilustrația de mai sus. Poate că nu sunt încă înhămate împreună, dar vor fi; e doar o chestiune de timp. De îndată ce devii conștient de tendințele sălbatice ale firii vechi, de dorul după așa-zisa ”libertate” și setea după ”independență” (personificate prin armăsar), de îndată ce iei decizia să-l îmblânzești pe inorog, iese la lumină și umilul purtător de poveri – măgărușul. Curând va fi uitată vremea în care te cabrai la cea mai mică împotrivire și nechezai amenințător la vederea frâului și a zăbalei.

Măgărușul a trăit la ferma ființei tale, bine merçi, de multă vreme, numai că n-ai știut de ce, oricât ai căutat un răspuns și oricât te-ai certat cu Dumnezeu, cerându-i socoteală de prezența lui. Măgărușul este handicapul pe care-l porți în trup, în suflet, sau în familie, ca pe un jug apăsător, care-ți îngrădește libertatea de mișcare. Măgărușul este ”țepușul” tău pesonal,”custom made” anume pentru tine, care contra-balansează excesele firii rebele, de armăsar neîmblânzit, le ține în frâu și este menit a le supune, dacă îți propui ca scop stăpânirea asupra lor. Altfel, toată suferința va fi în zadar.

http: //agapianus. wordpress. com