Te-ai dus, bunică, cum te-ai dus,
La Domnul, într-o seară,
Parcă mai ieri povești mi-ai spus,
Pe laviță, afară!

Sub bolta cerului, sub nuc,
Stăteam ades cu tine,
Priveam în sus, pe sub uluc,
O stea fără de nume!

Spuneam că este steaua ta,
O stea ocrotitoare,
De când te-ai dus, bunica mea,
Ea-i mai strălucitoare!

M-aşez sub nucul cel bătrân,
La umbra lui cea deasă,
Mă simt stingher, mă simt străin,
Căci nu mai ești pe-acasă.

Zăvorul porții-i ruginit
Şi gardul stă să cadă,
Acoperişul e "ciupit",
De ploi și de zăpadă!

De când bunico, ai plecat,
Spre zarea cea albastră
De-atunci, bunico s-au uscat
Şi florile-n fereastră.

Mai fac în amintiri un pas,
Chiar dacă-s tot mai vagi,
În urmă vreau ca să le las,
Deşi-mi sunt tare dragi.

Îi port bunicii şi acum,
O dragoste fierbinte,
Cât voi trăi, pe-al vieții drum,
Voi fi cu ea în minte!

10/02/19, Barcelona- Lucica Boltasu