Undeva, într-o căsuță
La o margine de sat
Stă o biată bătrânică
Suspinând neîncetat...
Casa e acum pustie
De când moșul ei s-a dus
Pe al veșniciei drum
Să-ntâlnească pe... Isus!
Da, e-adevărat că are
Un fecior ca un stejar
Dar e dus departe-n lume
Și îl vede așa de rar...
Iarna e acum în toi
Și e frig și lemne n-are
Mai suspină în năframă
Și se duce la culcare...
Noaptea s-a lăsat de mult
Peste lume... peste sat
Doar bătrâna încă plânge:
”Moșule, de ce-ai plecat?”
Târziu, după miezul nopții
O cuprinde somnul lin
Și din ceruri Dumnezeu
Îi trimite-un vis divin
Se făcea că ea și moșul
Erau tineri, fericiți
Se plimbau pe străzi de aur
De-a lor dragoste uniți.
Fericirea ce-o simțeau
Era dulce, minunată...
O, ce mult și-ar fi dorit
Să n-o piardă niciodată!
Un suspin prelung tresaltă
Pieptul slab și obosit...
Zorii vor veni din nou
Altă zi va fi sosit
Dar, în casa bătrânească
Va fi liniște deplină
Căci bătrânii au plecat
Într-o țară de lumină!

Vulcan-12-02-2019
Mary