Meditând adânc în taină
Am văzut că am păcat,
Multe lucruri sunt de vină,
De Tine ma-m depărtat.

O, Doamne ma-m rugat fierbinte,
Cu lacrimi sincer am dorit,
Să mă ajuți o scump Părinte,
Să pot a fii mai pocăit.

Căci eu am cunoscut Cuvântul,
Ce stătea scris să nu poftesc,
Dar nu la-m împlinit în totul,
Și vreau ca să mă pocăiesc.

Cunosc și știu că Adevărul,
Este Cuvântul absolut,
Doamne tu-mi cunoști și gândul,
Cel mai murdar și mai tăcut.

Căci na-ș putea să mă ascund,
Sub nici o formă de-nchinare,
Căci ochii tăi privesc profund,
Și simt în duh o cercetare.

Aduți aminte de Cuvântul,
Ce la rostit Isus Hristos,
Căci El va judeca pământul,
Dar și pe omul păcătos.

În adunarea celor drepți,
Când se va rosti sentința,
Numai acei ce-s înțelepți,
Acei ce au urmat credința.

Vor fii cu Mine sus la masă,
Unde va fii un tainic dor,
Biserica a Mea mireasă,
Va fii răpită din cuptor.

Și nu va fi nici o salvare,
Când harul sfânt va fi luat,
Voi toți acei din adunare,
Ce ați trăit și în păcat.

Va fi durerea cea mai mare,
Cu regretul cel mai greu,
Când zburavor printre stele,
Frații mei, Doamne și eu?

Și cei din urmă vor rămâne,
În chinul cel mai disperat,
Căci ei nesocotesc Stăpâne,
Cuvântul Tău adevărat.

Meditând acum la toate,
Câtă vreme mai e har,
Simt în duh o libertare,
Nimic nu e în zadar.

Să luăm învățătură,
De la traiul vinovat,
Să trăim ca în Scriptură,
Mai departe de păcat.

Lăudând mereu pe Domnul,
Care milă mai arată,
Să nu ne cuprindă somnul,
Noaptea cea mai blestemată.

Noi cei vii, fii ai lumini,
Trebuie să ne trezim,
Căci în clipele răpiri,
Noi cu Domnul vrem să fim.

Amin