Rugăciune pentru părinți
Autor: Maria Luca
Album: Lumina din cuvinte
Categorie: Zidire spirituala
Doamne, azi m-aplec în rugă
Eu, copilul de-altădată
Să înalț o rugăciune
Pentru mamă, pentru tată...
Glasul mi-l îndrept spre ceruri
Sus, la tronul de-ndurare
Și Te rog să le dai Doamne,
Har și binecuvântare!
Eu, copilul ce-am crescut
Azi privesc cu dor și drag
La bătrânii mei părinți
Ce m-așteaptă încă-n prag
Și mi-e inima cuprinsă
De-o iubire-așa de mare
Că prea greu găsesc cuvinte
Să le-o spun la fiecare:
Tatei mâna îi întind
Și îi mulțumesc frumos
Că m-a învățat să merg
Drept pe drumul spre Cristos
Iar la mama vin cu-o floare
Roșie cum e iubirea
Ea să spună-n locul meu:
Mi-ai dat mamă... fericirea!
Ți-i aduc azi înainte
Pe acei ce mi-au dat viață
Tu să-i iei pe brațul Tău
Chiar din zori, de dimineață
Până seara în amurg
Și-apoi noaptea când e rece
Tot la pieptul Tău să-i ții
Până viața lor va trece...

Vulcan-17-02-2018
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/185444/rugaciune-pentru-parinti