Când dai cu bucurie
Autor: Ica Dragoi
Album: Siguranţa mântuirii
Categorie: Trezire si veghere
Când dai cu bucurie și ajuți pe cel lipsit,
Când spui o vorbă bună celui nenorocit,
Când dăruiești cu drag din a ta avuție,
Aduni comori în cer în sfânta Împărăție.

Când poți să fii un umăr pentru cel care plânge,
Fii bun, prietenos, ajută-l, nu-l respinge,
Fă bine dar, ajută cu inima voioasă,
Răsplata-ți va fi mare când vei ajunge Acasă.

Când faci în jur doar bine, ești binecuvântat,
Din ceruri te veghează marele Împărat;
Vei avea pace sfântă, belșug și armonie,
Căminul tău va fi oază de bucurie.

Și orice faptă bună Domnu-ți va răsplăti,
Sus în Cetatea sfântă cu drag te va primi.
Fă bine dar, lucrează pe-ogorul Lui cu spor,
În ziua răsplătirii vei fi biruitor.

Te va chema pe nume: 'rob bun și credincios',
Răsplata vei primi de la Isus Hristos.
Ce mare bucurie când vei fi răsplătit,
Loc în Cetatea sfântă vei avea pregătit.
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/185464/cand-dai-cu-bucurie