Eu nu știu, Doamne
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 1 | 1959 - 1964 (Cantari din temnita)
Categorie: Încurajare
1. Eu nu știu, Doamne, unde încă,
Îmi vei mai duce pașii mei,
/: Dar știu că Tu poți fi oriunde
Lumină sfântă pentru ei. :/

2. Eu nu știu câte noi primejdii
M-așteaptă-n calea mea de-acum,
/: Dar știu că Tu poți fi-ajutorul,
Și paza mea pe orice drum! :/

3. Eu nu știu câte lacrimi încă,
Au să mai verse ochii mei,
/: Dar știu că Tu-mi poți fi-alinare
Și mângâiere pentru ei. :/

4. Eu nu știu Doamne de câți prieteni,
Și frați mai pot fi părăsit,
/: Dar știu că Tu rămâi cu mine,
Însoțitor nedespărțit! :/

5. Eu nu știu câte noi ispite
Vor mai veni în calea mea,
/: Dar știu că-n Tine biruință
Și izbăvire pot avea. :/

6. Eu nu știu câte jertfe încă,
Mai trebuie s-aduc din greu,
/: Dar știu că Tu-mi poți da putere
Să-mi urc deplin calvarul meu. :/

7. Eu nu știu, Doamne, viitorul,
Dar știu că el e-n mâna Ta.
/: Ajută-mi să nu uit aceasta,
Ca liniștit să-Ți pot urma! :/

I: Cântările Harului, volumul 1, cântarea 291.
Autor text: Traian Dorz.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/185731/eu-nu-stiu-doamne