Când sunt înfrânt și obosit
În lunga-mi pribegie
Când ce-am sperat s-a prăbușit,
Iar soarele la asfințit
Și-a stins a lui făclie

Tot ce se vede e răpus
De umbra rece-a nopții
Parcă-n zadar ridic în sus
Privirea mea, căci totu-i dus
Și-i pus zăvorul porții…


Atunci, mai am un singur gând…

O singură-ntrebare:
Când vei veni din cerul sfânt
Să mângâi pe cel ce plângând
Te-așteaptă-n încercare?

Când norii negrii au cuprins
Cerul și-ntreg pământul,
Val după val ies din abis
Și se repăd spre necuprins
Mai iute decât vântul,

Peste puteri e să răzbați
Prin mijlocul cărării,
Și-atâția sunt ce-s încercați
În lumea-aceasta de-ntristați
Și sunt lăsați uitării…


E tot mai greu și-anevoios
Drumul către Salvare
La orice pas e-alunecos
Piedici și lupte-s din prisos
Cu chin și întristare!

Dar până când vor mai ținea
Acestea toate oare?
Căci de nu vine Slava Ta
Mai iute, nu vom rezista
Ne ofilim în soare!


De nu-Ți grăbești Tu pașii Tăi
Să vii cât mai degrabă,
Ne vor manca de vii cei răi…

Și-atâția fug pe alte căi
Fără nicio zăbavă.

Ce-i sfânt curând va fi-nghițit
De urâciuni și patimi,
Chiar și acel neprihănit
Cu greu poate sta neclintit
Pe drumul prin de lacrimi.

Cu toate-acestea noi nicicând
Nu Te-am uitat pe Tine…

Dar suntem și-azi loviți de vânt
Să spulbere al nostru cânt
Făcându-ne ruine.

Pentru-al Tău Nume suntem noi
Batjocoriți de lume,
Satan ne-a declarat război
Și-atacurile vin puhoi
Ca valurile-n spume.

E lupta tot mai grea de dus,
Pe viață și pe moarte,
Și soarele parcă-i ascuns…

Dar revenirea Ta, Isus
Pare că-i mai departe,

Pare că zăbovești prea mult,
Că-i lași pe-ai Tăi ca pradă,
Și-n ceasul cel mai de temut
Când multe rele se aud
Și zvonuri vin grămadă

Ei sunt lăsați ca niște miei
În mijloc de primejdii
Vin lupi și sfâșie din ei
Și dau târcoale-atâția lei
Zdrobing firul nădejdii,

Tu lași ca toată turma Ta
Să fie-mprăștiată
Ca hoții să poată fura
Ce-a mai rămas încă din ea
Și s-o distrugă toată.

Dar nu ești Tu Acel Viteaz
Nebiruit în luptă,
Ce spulberi trufașul grumaz
Și îl lovești peste obraz
Pe cel ce Te insultă?

De ce să lași ca rodul Tău
Sădit acol’ pe cruce
Să cadă-n mâna celui rău
Și să se piardă-n negrul hău
Fără să mai apuce

Să guste din iubirea Ta
Ce-ai arătat-o lumii
Suind pe dealul Golgota
Pe cei mai mulți a îi salva,
Să-i scoți din bezna humii.

De ce să fie biruiți
Și storși de-a lor putere?
Să cadă la pământ cei sfinți
Să fie cu toții zdrobiți
De-amar și de durere…?
... Nu stim de ce ai vrut așa,
Nu-Ți înțelegem planul,
Dar știm că vrem a Te-asculta
De-i vremea bună sau e rea
Pân’ vom trece Iordanul

Căci toate câte vin spre noi
Cu grijă-s cântărite
Să nu-l răpună în nevoi
Pe cel ce are mers greoi
Și mâinile slăbite...

De trebuie să suferim
Trecând prin Valea Morții,
Oricât ar fi să pătimim
Spre Tine Doamne noi privim
Căci Tu ții cheia sorții.

Spre Tine gândul ne-ndreptăm
În orice-mprejurare
Deși zdrobiți, ne clătinăm
În suflet pe Tini’ Te purtăm
Căci Tu ne ești scăpare!

Tu aduci vântul nemilos,
Și valuri fără număr,
Ne pustiesc, ne lasă jos
Pe drumul cel primejdios
Dar Tu ne iei pe umăr,

Ne porți prin ape și prin foc
Prin multele necazuri;
Dar nu ne lași singuri deloc
Nu-n voia sorții, nu-n noroc
Ci stăpânești talazuri,

Și mări, și-ostroave, munți inalți
Ești Domn, și Te ascultă,
Tu îi smerești pe împărați,
Pe cei smeriți Tu îi înalți
Căci Slava Ta e multă!

Ești Domn, Tu toate cârmuiești,
Ai totul la picioare,
Cum să ne temem, când domnești
Și peste astrele cerești,
Cand ești atât de Mare?

Încearcă, chiar din răsputeri
Satan să ne doboare,
De-ndoaie sub grele poveri,
Dar Tu ne dai din nou puteri
Să mergem pe Cărare.

Când e mai greu de-naintat,
Când marea-i mai spumoasă,
Tu ne dai un har mai bogat
Căci ne vrei aur mai curat
În veșnica Ta Casă!

Dorim, și-Ți cerem cu mult dor
Ca-n ziua ce-o să vină
Când vei veni Isus în nor
Plutind spre Tine, în sfânt zbor
Să trăim în Lumină!

Amin!