“Atunci am urât viaţa, căci nu mi-a plăcut ce se face sub soare: totul este deşertăciune şi goană după vânt.” (Eclesiastul 2:17)

Credem că viața va fi mai bună, când vom împlini 18 ani, când ne vom căsători, când vom primi un loc de muncă mai bun, când vom avea copil, când vom avea al doilea copil. Apoi ne simțim obosiți, căci copii noștri cresc încet, și ne gândim, că dacă ei vor crește, atunci vom fi fericiți. Când ei devin mai independenți, și când trec prin vârsta de tranziție, ne plângem, că este greu să găsești limbă comună cu ei, iar când va trece această perioadă, va fi mai ușor. Apoi zicem, că viața va deveni mai bună, când ne vom cumpăra o casă mai mare, și o mașină mai bună, când vom merge în concediu, când vom ieși la pensie.

Se pare, iată-iată începe, viața adevărată! Dar întotdeauna în cale există o problemă, o lucrare nefinisată, o datorie neachitată, care trebuie să fie rezolvate în mod de urgență; și iată după toate acestea viața se va începe. Iar dacă vom privi, vom observa, că aceste probleme nu au sfârșit. Sunt o parte componentă a vieții noaste!

Căci, drept vorbind, ce folos are omul din toată munca lui şi din toată străduinţa inimii lui, cu care se trudeşte sub soare? Toate zilele lui sunt pline de durere, şi truda lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea n-are odihnă inima lui. Şi aceasta este o deşertăciune... Cine iubeşte argintul nu se satură niciodată de argint şi cine iubeşte bogăţia multă nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune! (Eclesiastul 2:22-23; 5:10)

Adevărul este, că cel mai bun moment, să ne simțim fericiți nu există. Fericirea – nu este vreo “stație terminus”, să obții ceva. Calea spre fericire nu există. Fericirea – însuși calea. “Dar şi faptul că un om mănâncă şi bea şi duce un trai bun în mijlocul întregii lui munci este un dar de la Dumnezeu.” (Eclesiastul 3:13) Trebuie să prețuim fiecare clipă, să vedem darul Lui Dumnezeu în aceasta, în mod deosebit, când îl petrecem cu o persoană dragă, și să ținem minte, că timpul nu așteaptă pe nimeni.

Fericirea – starea inimii, care în fiecare zi, printre grijile zilnice, are un respect profund și sfânt față de Dumnezeul Preaînalt și se supune poruncilor Lui! “Totuşi, măcar că păcătosul face de o sută de ori răul şi stăruieşte multă vreme în el, eu ştiu că fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu şi au frică de El... Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te (Să ai respect față) de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.” (Eclesiastul 8:12: 12:13-14) Fericirea – să-I fii plăcut Lui Dumnezeu și să trăiești în așa fel, ca Dumnezeu să-ți pună o notă mare! Respectul profund față de Dumnezeu și ascultarea față de poruncile Lui, îți dau o viață, care are sens, și îți aduc împlinire, pe care nu o poți obține printr-o altă cale.

Nu aștepta, când vei termina școala, sau când se va începe învățătura la colegiu, când vei slăbi cu cinci kg, când vei avea copii, când copii vor merge la școală, când ei se vor căsători, nu aștepta anul nou, primăvara, toamna, sau iarna, vinerea viitoare, sâmbăta, sau duminica, sau acel moment, când vei muri, pentru ca să fii fericit(ă). Fericirea – nu este așteptarea unor împrejurări mai bune! Fericirea – calea! Este abilitatea să te mulțumești cu ceea ce ai, să te bucuri în prosperitate, și să te înveți să te încrezi în Dumnezeu, în timpul necazurilor, să trăiești smerit(ă) din zi în zi, în lumina veșniciei, chiar dacă în jurul nostru, toți fug după plăceri păcătoase.

Îți mulțumesc, Dumnezeule, pentru această aducere de aminte! Ajută-mă ca în fiecare zi, printre grijile zilnice, să am un respect profund față de Tine, să ascult de poruncile Tale, și să mă bucur de aceasta! În numele Domnului Iisus Hristos te rog, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă

“Alergaţi la Domnul şi la sprijinul Lui, căutaţi necurmat Faţa Lui!” Psalmii 105:4