Păsări și oameni

Te-am aruncat spre zări albastre
Fără să știu de poți acum să zbori,
Ai colidat văzduhu-n timp noapte,
Iar ziua mândră ai țâșnit spre zări.

Tu, pasăre ce zbori semeț spre nori,
Ce te-avânți ‘nainte chiar în grele ploi,
Rămâi o pildă pentru-ntreaga omenire
Și-atunci când din înalt dușmanul vine.

Plecăm și noi în zbor spre-a vieții culmi,
Zburând timid și lin spre culmile albastre,
Ne zbatem să planăm în lumea de nevoi,
Neștiind necazul când coboară de departe.

Să știm cu toți ca să ne bucurăm în viață,
Să ne jucăm, cântând în fiecare nouă zi.
E darul vieții cel trăim în trup de humă,
Nădăjduind spre culmi chiar dincolo de nori.

Simion Ioanăș