“Dar au uitat curând lucrările Lui şi n-au aşteptat împlinirea planurilor Lui, ci i-a apucat pofta în pustie şi au ispitit pe Dumnezeu în pustietate. El le-a dat ce cereau, dar a trimis o molimă printre ei.” (Psalmii 106:13-15)

Aflându-se pe drum spre pământul promis, unde trebuiau să primească “lapte și miere”, poporul lui israel a uitat în scurt timp, măreția Aceluia, Care i-a scos din Egipt, și i-a ucis vrăjmașii. Ca rezultat, faptul că au uitat, le-a dus la aceea, că “i-a apucat pofta în pustie și au ispitit pe Dumnezeu.” Cu alte cuvinte, s-au lăsat ademeniți de capricii, au devenit capricioși, au fost lacomi în dorințele lor, și puneau la încercare răbdarea Lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu a respins ceea ce ei foarte mult își doreau, și i-a dat ceea ce-și doreau.

La psalmul 78, a lui Asaf, această situație a fost descrisă în așa fel, când s-au lăsat cârmuiți de pofte, și când au ispitit pe Dumnezeu: ‘Au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerând mâncare după poftele lor. Au vorbit împotriva lui Dumnezeu şi au zis: „Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie? Iată că El a lovit stânca de au curs ape şi s-au vărsat şiroaie. Dar va putea El să dea şi pâine sau să facă rost de carne poporului Său?” Domnul a auzit şi S-a mâniat. Un foc s-a aprins împotriva lui Iacov şi s-a stârnit împotriva lui Israel mânia Lui, pentru că n-au crezut în Dumnezeu, pentru că n-au avut încredere în ajutorul Lui... Dar n-apucaseră să-şi astâmpere bine pofta, mâncarea le era încă în gură, când s-a stârnit mânia lui Dumnezeu împotriva lor, a lovit de moarte pe cei mai tari dintre ei şi a doborât pe tinerii lui Israel.’ (Psalmul 78:18-22,30-31) Recunoscând fără tragere de inimă, că Dumnezeu le-a dat apă, s-au îndoit, că El va dori să le dea pâine și carne. L-au ispitit pe Dumnezeu, și i-au încercat răbdarea până la limite. Și această necredință a poporului față de Dumnezeu, L-a întristat pe Domnul. El S-a aprins de mânie, deoarece oamenii nu au crezut în puterea Lui izbăvitoare.

Această istorie, ne învață, să nu uităm lucrările Domnului, și să nu-l ispitim pe Dumnezeu prin capricile noastre, prin faptele noastre foarte rele! Această istorie ne învață, să fim foarte atenți când ne rugăm – trebuie întotdeauna să ne rugăm doar în conformitate cu voia Lui Dumnezeu, după placul Lui, deoarece, după cum a zis Matthew Henry, “Ceea ce cer cârmuiți de capricii, le primesc din partea Domnului cu mânie.”

Îi ești recunoscător (recunoscătoare) Creatorului și Celui Care Îți dă tot de ce ai nevoie? N-ai uitat lucrările Domnului din viața ta, care merită admirație? Nu te-ai lăsat ademenit(ă) de pofte, nu cauți ca ele să fie împlinite? Oare Îl ispitești pe Cel Preaînalt, prin faptul că pui limite posibilităților Lui, punând la îndoială, abilitatea Lui de a avea grijă de tine, în împrejurări dificile din viața ta? Oare unele lucruri pe care le ceri de la Dumnezeu, nu sunt capricii ale firii tale pământești? Ești atent(ă) în rugăciunile tale? Înțelegi că nu toate răspunsurile la rugăciunile tale, pot fi spre binele tău? Cauți prin rugăciune doar lucrurile, care sunt plăcute Lui Dumnezeu? De unde știi?

Dumnezeule, trecând prin greutățile vieții, sunt în mâna Ta atotputernică, și sunt îngrijit de Tine, Cel milostiv! Tu – adăpostul meu! Șterge din inima mea orice nemulțumire, cu privire la soarta pe care o am, că am puține mângâieri, și am puțină parte din mila Ta! Păzește-mă de acele lucruri, care știi că nu-mi sunt de folos, de la capriciile firii mele pământești! Mă încred în Tine, fără cârtire, și fără îndoială! Cred, că vei avea grijă de mine, la cea mai înaltă calitate! Mă rog pentru toate acestea, în numele Lui Iisus Hristos, prin jertfa Căruia s-a manifestat dragostea Ta cea măreață față de lumea aceasta, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă

“Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta şi ca jertfa de seară să fie ridicarea mâinilor mele!” (Psalmii 141:2)