Cobor prin vremi, ori urc cine mai știe,
Pe drum trasat de fumul de tămâie,
Talpa desculță citește-n țărână
Un dor încrustat în roua bătrână.
Scara pe care am vrut s-ating Cerul,
O grilă care-mi dezleagă misterul,
Deschide ferestre, pleoape fragile,
Din fire de praf cresc crini și zambile...
Mi-e sete, drum lung, un Crin mă îmbie
Din cupa curată cu Apa cea Vie
Și stropul îmi vindec-al inimii vad,
Renasc, un lăstar în miresme de nard,
Cad stenuri ca frunza din inima mea,
Drum bun spre-nviere, e bine așa,
Se-aruncă în mare nor după nor,
Mă cheamă tot Cerul și urc, nu cobor...
Se năruie lutul, ce fac? Socotiți,
Văd ceata de îngeri, Un Rege-ntre sfinți.