TRĂIEȘTI ÎN TREI VREMURI?
Autor: Igor Opincă
Album: fara album
Categorie: Atenționări și sfaturi

Dumnezeu ne spune că viața noastră – o viață ce este formată din trei vremuri! Autorul Psalmului 116 și-a adus aminte de trecut. Viața lui a fost în pericol. El spune: “Mă înfăşuraseră legăturile morţii şi m-apucaseră sudorile mormântului; eram pradă necazului şi durerii.” (Psalmii 116:3)

 

Dar din groapa suferințelor și necazurilor, a chemat numele Domnului, a strigat după ajutor: „Doamne, mântuieşte-mi sufletul!” (Psalmii 116:4) Iar Dumnezeu l-a auzit, și i-a salvat de la moarte într-un mod miraculos, nu doar sufletul cântărețului de psalmi, dar de asemenea i-a izbăvit ochii de lacrimi, iar picioarele de la cădere. (Psalmii 116:8)

 

De aceea, amintirile din trecut, i-au umplut cu bucurie inima cântărețului de psalmi: “Mă bucur, căci Domnul aude glasul meu, cererile mele. Da, El Şi-a plecat urechea spre mine, de aceea-L voi chema toată viaţa mea.” (Psalmii 116:1,2). Deci, aici este evidentă credința cântărețului de psalmi din trecut.

 

Dar credinciosul – credinciosul adevărat – nu poate trăi doar cu trecutul. El trăiește din punct de vedere duhovnicesc în trei vremuri, iar aceasta înseamnă, că trăiește și în prezent, dar și în viitor. De ce este așa? Să presupunem că te gândești în felul următor: “Da, Dumnezeu a fost bun cu mine în trecut, dar nu sunt convins, că Domnul Își va manifesta bunătatea Lui față de mine astăzi, sau cu atât mai mult mâine.” Motivul, din ce cauză nu este corect să gândești așa – tu știi că Dumnezeu nu se schimbă. „Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb... ” (Maleahi 3:6). “Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!” (Evrei 13:8) El nu se schimbă! Așa cum a fost, așa a rămas, și așa va rămâne pentru totdeauna!

 

Prin urmare, Acela, Care a fost ajutorul tău în trecut, este puterea ta în prezent, și speranța ta în viitor! Autorul Psalmului 116 a înțeles aceasta. El a trăit în trei vremuri, de aceea a zis despre trecut: “Da, Tu mi-ai izbăvit sufletul de la moarte... ” (Psalmii 116:8); despre prezent: “Domnul este milostiv şi drept şi Dumnezeul nostru este plin de îndurare.” (Psalmii 116:5); iar despre viitor: “... de aceea-L voi chema toată viaţa mea... Voi umbla înaintea Domnului, pe pământul celor vii.” (Psalmii 116:2,9). Faptul că Dumnezeu l-a ascultat, l-a încurajat să-L cheme pe Domnul toată viața, și să umble înaintea Feței Lui (să ducă un mod de viață fără păcat, și în ascultare de Dumnezeu). Dacă nu primești vreun răspuns la rugăciuni și la cereri, atunci cu timpul dorința de a te ruga poate să dispară (în așa momente ești ispitit(ă) să nu dorești să te rogi – nu este o scuză, indiferent de circumstanțe roagă-te), iar credința în aceea, că Dumnezeu aude rugăciunile, și poate să-ți răspundă la ele – va dispărea (în așa momente ești ispitit(ă) să nu crezi în aceste adevăruri – nu este o scuză – Biblia ne învață că dragostea crede totul, indiferent de circumstanțe). Iar răspunsurile la rugăciuni ne întăresc credința și ne măresc dorința de a ne apropia de Dumnezeu și de a ne preda viața din nou și din nou în mâna Sa!

 

Ai observat, că apostolul Pavel la fel trăia cu trecutul (“...  Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat... ” Romani 8:34), în prezent (“... Iisus stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!” Romani 8:34), și în viitor (“Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea... nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” Romani 8:35,39).

 

Nu doar prezentul, dar și viitorul ne aparține acum: “... fie lucrurile de acum, fie cele viitoare - toate sunt ale voastre” (1 Corinteni 3:22). De aceea, crezând în Dumnezeul neschimbător, credinciosul este mulțumitor pentru trecutul său, este liniștit și are pace în inimă în prezent, și nădăjduiește în Domnul cu privire la acele lucruri, care vor avea loc în viitor!

 

Deci, până când  vom trăi, trebuie să continuăm să ne rugăm, și trebuie să nu cădem în disperare, căci speranța noastră nu este pierdută! Fiecare greutate privește-o ca o chemare la rugăciune! “Domnul păzeşte pe cei fără răutate: eram nenorocit de tot, dar El m-a mântuit.” (Psalmii 116:6) Dumnezeu – apărătorul celor fără răutate! Fie ca credința ta în El să fie adâncă și fără viclenie! Predă-te Lui din nou și din nou, nu te bizui pe tine, și nu crede că ai totul în tine, pentru a-ți putea trăi viața. Dumnezeu aude rugăciunile, celor fără răutate și cu siguranță îi ajută! Să te păzească El, în numele Lui Iisus Hristos, amin.

 

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă

 

 

“Domnul este Păzitorul tău, Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă. De aceea nu te va bate soarele ziua, nici luna noaptea. Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul.” (Psalmii 121:5-7)

 

 

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/186690/traiesti-in-trei-vremuri