AI NU DOAR TRECUTUL, DAR ȘI VIITORUL
Autor: Igor Opină
Album: fara album
Categorie: Atenționări și sfaturi

Odată au adus la Iisus o femeie, care a fost învinuită de preacurvie (relație sexuală, la care participă cel puțin o persoană, care face parte dintr-un legământ de căsătorie). Trupul ei a fost acoperit cu vânătăi, din cauza că anumiți bărbați, care se credeau cei mai neprihăniți și judecătorii păcatului, au lovit-o. Ei au împins-o și o băteau, iar ea, plângând din cauza rușinii, și disperării, încerca să-și acopere goliciunea. Au învinuit-o și au umilit-o, iar la urma urmei au adus-o la Iisus. Au planificat să arunce cu pietre în ea, până când nu-și va da ultima suflare. Au dorit să se râdă de rușinea ei, de faptul că este o femeie imorală și doreau să arate în public slăbiciunea ei.

 

Spre mirare, Iisus nu s-a alăturat la violența fizică asupra femeii desfrânate. Dimpotrivă, se pare, că nu atrăgea atenția la cele întâmplate. În Scriptură ni se spune, că El s-a aplecat și a început să scrie cu degetul ceva pe pământ. ‚7 Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat în sus şi le-a zis: „Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea.” 8 Apoi, S-a plecat iarăşi şi scria cu degetul pe pământ. 9 Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi de cugetul lor şi au ieşit afară, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni până la cei din urmă. Şi Isus a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc. 10 Atunci, S-a ridicat în sus; şi, când n-a mai văzut pe nimeni decât pe femeie, Isus i-a zis: „Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit?” 11 „Nimeni, Doamne”, I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te şi să nu mai păcătuieşti.”)

Isus, Lumina lumii

12 Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”’ (Ioan 8:7-12)

 

Printre noi sunt oameni, care din cauza dezavantajelor sale, și din cauza trecutului, puteau fi omorâți cu pietre, totuși harul (dar nemeritat) nelimitat al Domnului, și mila Lui, ne primește. Dumnezeu cunoaște cele mai ascunse și mai adânci taine pe care le ai, și totuși indiferent de toate acestea este gata să se îndure de tine. În fața celor mai agresive persoane, ce te învinuiesc, El poate să privească prin dezavantajele, pe care le ai, și să vadă că ai nevoie de lumina Sa. El este încrezut în aceea, că ai nu doar trecutul, dar și viitorul!

 

Cine n-ar iubi un astfel de Dumnezeu? Cine nu i-ar spăla picioarele Lui cu lacrimi? Cine nu i-ar săruta mâinile Lui străpunse pentru păcatele noastre? Căci anume aceste mâini vindecă sectoarele distruse din viețile noastre. Ce femeie, nu va avea un respect deosebit față de Acela, care a apărat-o, când potrivnicii ei, au dorit să-i facă rău? Ce femeie nu va fi uimită, când află, că există un Dumnezeu, Care poate să fie convins, că ea este vinovată, dar totuși indiferent de toate acestea, dorește ca ea să se întoarcă la El, pentru ca s-o ierte? Aceasta este esența iubirii: știind că toți suntem goi înaintea Lui, dar totuși datorită harului Său măreț, El a venit la noi, ca să se atingă de locurile murdare, din viețile noastre, și să le curețe prin mila Sa!

 

Recunoașterea faptului, că Dumnezeu este atât de milostiv, și ne dă mult har, ne face să ne îndrăgostim în Dumnezeul, pe Care Îl numesc: “Îmbătrânit de zile”. El este mai în vârstă decât timpul, totuși El este mult mai actual, decât ziarul de dimineață din această zi. El a existat mai înainte, ca să fie adresate aceste întrebări “când” sau “unde”, a fost mai înainte de “cutare” sau “cutare lucru.” Totuși, El – Dumnezeul, despre Care niciodată nu se vorbește la timpul trecut. El nu este Dumnezeul, Care a fost; El – Dumnezeul, Care există. El – Dumnezeul, care se numește Cel ce sunt (Eu sunt). “Eu sunt cine?” – ți-ai pus întrebarea. El este totul, de ce ai nevoie, El este disponibil în orice moment. El poate să oprească pietrele, care au fost aruncate în tine. Totuși cuvântul Lui îți oferă o a doua șansă – ocazia de a trăi o viață luminoasă. El a plătit un preț măreț, pentru ca să fie Preiubitul tău. El Și-a vărsat sângele, care este dovada dragostei Lui față de tine, și a devenit Judecătorul acestei lumi, ca să te izbăvească de judecata la tronul cel mare și alb. Datorită Lui poți fi liber(ă)! Să fii eliberat(ă) și să nu păcătuiești! Liber(ă) ca să nu umbli în întuneric, ci să ai lumina vieții, urmându-L pe El! O să te folosești de această oportunitate, pentru că să obții eliberarea?

 

Doamne Iisuse! Tu – lumina lumii! Fără Tine nu există izbăvire de la întunericul păcatului! Fără Tine nu există valori de referință în căile vieții! Ne căim de păcatele noastre, și Îți încredințăm Ție viețile noastre. Nu dorim să umblăm în întuneric, ci să avem lumina vieții, când Te urmăm pe Tine! În numele Tău mă rog, amin.

 

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opină

 

 

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/186714/ai-nu-doar-trecutul-dar-si-viitorul