E vremea postului
Autor: Traian Dorz
Album: Cântarea Viitoare
Categorie: Diverse
E vremea postului din nou şi Paştile-s aproape,
Iisuse, sufletu-mi uscat se-apleacă să se-adape
din al Cuvântului Izvor, din harul Crucii Tale,
să-şi poată Golgota sui mai întărit pe cale.

Ajută-mi, Doamne, să postesc cu-ntreaga mea fiinţă,
cu duh ascuns şi înfrânat, şi plin de umilinţă,
nimic făţarnic neavând, ca nu cumva odată
să mă găsească vinovat Divina Judecată.

Ajută-mă să pot ierta cu inima deplină
pe orişicine-ar fi făcut în contra mea vreo vină;
aşa cum eu mă rog să-mi ierţi întregile-mi păcate,
ajută-mă să iert şi eu la orice semen toate.

Ajută-mi, binele ce-l fac cât mai ascuns să-mi fie,
nici o-ntristare să n-aduc, ci numai bucurie;
fă-mi darnic sufletul deplin, căci şi acum, şi mâne
Tu nu-mi socoţi după cât dau, ci după cât rămâne.

Ajută-mi să nu strâng comori ce furul le răpeşte,
ci aurul cel nevăzut ce-n ceruri străluceşte.
– Aşa să-mi fie postul meu, ca-n Ziua Învierii
să fiu iertat şi-nvrednicit de Slava Înfierii.

Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/186788/e-vremea-postului