CUM SĂ LUPȚI ÎMPOTRIVA MÂNIEI?
Autor: Igor Opincă
Album: fara album
Categorie: Atenționări și sfaturi

Tuturor oamenilor, indiferent de vârstă, și de naționalitate, le este greu să-și stăpânească emoțiile. Dar pentru ca să devii un om matur duhovnicește și un om de încredere, trebuie să te înveți să te stăpânești. În ziua de azi, după părerea multor specialiști, abilitatea de a fi în stare să-ți stăpânești emoțiile, și de a menține relațiile cu oamenii este mult mai prețuită, decât abilitățile mintale. În orice caz, în Biblie, abilitatea de a te stăpâni, este socotită de mare importanță. De exemplu, în Proverbele lui Solomon se spune, că omul, care nu poate să se țină în mâini, este precum o cetate cu ziduri distruse.

 

Cum să te înveți să te stăpânești? Ce să faci când ești mâniat(ă), și disperat(ă)?

 

1.      Folosește cuvântul lui Dumnezeu pentru a obține echilibrul.

 

“Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos... ca să îndrepte... ” (2 Timotei 3:16)

 

Notează sau evidențiază în Biblia ta, versetele, care vorbesc despre disperare și mânie. Citește aceste fragmente, cugetă cu privire la ele, roagă-te Domnului Iisus Hristos, pe baza acestor adevăruri, pe care Domnul ți le-a descoperit. “Şi prin faptul că El Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.” (Evrei 2:18) Cu siguranță vor avea loc schimbările.

 

Iată câteva versete, pe care poți să le scrii pe o cartelă aparte, sau să le evidențiezi în Biblie:

 

“Cine vorbeşte în chip uşuratic răneşte ca străpungerea unei săbii, dar limba înţelepţilor aduce vindecare.” (Proverbe 12:18);

 

“Cine este încet la mânie are multă pricepere, dar cine se aprinde iute face multe prostii.” (Proverbe 14:29);

 

 “Un om iute la mânie stârneşte certuri, dar cine este încet la mânie potoleşte neînţelegerile.” (Proverbe 15:18);

 

“Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi.” (Proverbe 16:32);

 

“Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbe 25:28).

 

Adaugă la aceste versete, pe acelea, pe care le vei putea găsi singur(ă). Citește-le, cugetă cu privire la ele, și roagă-te în fiecare zi, dimineața și seara, timp de o lună. Pentru ca să te shimbi, trebuie ca nivelul de motivație, pe care îl ai, să fie la cel mai înalt nivel, și statornic.

 

2.      Trebuie să ai o atitudine corectă.

Fiecare dintre noi, în afară de imaginea exterioară, mai conține și partea interioară. Este felul cum arătăm după părerea noastră. Este foarte important de știut, că această parte interioară, omul nostru dinăuntru, ne influențează foarte mult bunăstarea noastră duhovnicească și emoțională.

 

De exemplu, mamele după “ce și-au vărsat mânia” asupra copiilor lor, experimentează o senzație neplăcută, care le apasă. Omul lor dinăuntru este împovărat. Ele spun: “O, tot timpul mă gândesc la purtarea lor rea, și la observațiile mele distrugătoare. Experimentez acest moment din nou și din nou, și mă mustru aspru, pentru că le-am făcut dureros.”

 

Ce se întâmplă, când aceste mame se gândesc doar la lucrurile, pe care nu trebuia să le facă? Ele își întăresc purtarea lor negativă. Repetând în mintea lor, aceste momente de vărsare a mâniei, ele repetă, și se programează, pentru ca să le repete în viața reală!

 

Ce e de făcut? Înțelepciunea din Biblie, despre om ne învață: cum sunt gândurile în sufletul lui, așa este el (Proverbe 23:7). Concentrează-ți atenția pe aceea, cum vei reacționa la mânia ta, și atunci te vei schimba. Cu alte cuvinte, îndreaptă-ți privirea spre aceea, ca să rezolvi această problemă mânia; pe acțiunile pe care le vei întreprinde, când vei simți că se apropie disperarea. Iată câteva variante, ce trebuie să zici, când simți că “fierbi.”

 

“O să mă mânii acum;”

 

“Am nevoie de puțin timp, pentru ca să mă gândesc și să mă rog, înainte ca să decid ce trebuie să fac;”

 

“Doresc să te liniștești;”

 

“Mă doare și mă îngrijorez din cauza că m-ai înșelat;”

 

“Cu mare plăcere te voi ajuta după masă... ”

 

Alte tipuri de acțiuni vor fi date în sfaturile de mai jos. Și ține minte, Dumnezeu dorește, ca să ai o atitudine corectă în inimă, care este nevoie, pentru ca să fii în stare să împlinești voia Lui (Exod 4:10-14; Ieremia 1:4-8).

 

3.      Oprește reacția.

 

Învață-te să oprești reacția prin acțiune, când înțelegi, că începi să te mânii.

 

Scriptura nu o singură dată ne îndeamnă să nu ne grăbim să ne mâniem. De exemplu, “Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi. Să n-apună soarele peste mânia voastră” (Efeseni 4:26). Într-o traducere modernă acest verset ar suna astfel: „Nu păcătui atunci când te mânii. Răcește mânia, mai înainte de apusul soarelui” (Efeseni 4:26).

 

Trebuie să oprești reacțiile tale, dacă dorești să te eliberezi de acest obicei, vorbirea de ocară, care a pus stăpânire pe tine, de-a lungul multor ani. Un consultant pentru familii s-a exprimat astfel: “Când permitem mâniei sau disperării să se exprime fără obstacole, atunci aceasta devine o locomotivă, care merge cu cea mai mare viteză. Ia decizia să conduci această locomotivă, până nu este prea târziu, schimbă direcția, câte puțin, până când nu o vei parca.” Când vei începe să simți mânia sau disperarea, care crește în tine, atunci poruncește-ți să frânezi, și să iai situația sub control, zicându-ți ceva de genul “stop”, “voi lua sub control” și așa mai departe. Alcătuiește vreun cuvânt, care te va ajuta să schimbi viteza. Cain nu a făcut aceasta, iar apoi și-a ucis fratele. (Geneza 4:5-8) De aceea, Dumnezeu se adresează nouă: „Nu păcătui atunci când te mânii. Răcește mânia, mai înainte de apusul soarelui” (Efeseni 4:26).

 

4.      Nu atrage atenția la toate lucrurile.

 

Pentru a scăpa de tensiune, întreabă-te: “Se merită să fii disperat(ă) din cauza aceasta?” Vei observa, că nu pe toate lucrurile, care te îndeamnă să protestezi, se merită să te superi. Căci nu întotdeauna se întâmplă cele mai rele lucruri. Aceasta, desigur, nu înseamnă, că nu trebuie să faci ceva. Dar aceasta de asemenea nu înseamnă că trebuie să faci scandal. Când nu te superi din orice motiv, atunci aceasta îți dă posibilitatea să găsești motivul, de ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat, și să te porți echilibrat(ă). Iată versetele din Scriptură, care ne fac mai înțelepți:

 

“Nebunul îndată îşi dă pe faţă mânia, dar înţeleptul ascunde ocara.” (Proverbe 12:16) O altă traducere: “Nebunul îşi manifestă imediat mânia; dar cel înţelept ignoră insulta (şi nu se mânie)” (Proverbe 12:16).

 

“Înţelepciunea face pe om răbdător şi este o cinste pentru el să uite greşelile.” (Proverbe 19:11);

 

“Nu lua nici tu seama la toate vorbele care se spun, ca nu cumva s-auzi pe sluga ta vorbindu-te de rău! Căci ştie inima ta de câte ori ai vorbit şi tu de rău pe alţii.” (Proverbe 7:21,22)

 

5.      Răspunde cu blândețe.

 

Cineva a zis: “Răspunsul blând – o apă, care stinge focul certei, dar un cuvânt batjocoritor – uleiul, care face ca focul să ardă mai tare... Prin cuvinte blânde și tămăduitoare, vom obține o victorie dublă – asupra noastră și asupra acelei persoane cu care comunicăm.” De aceea, nu te certa. “Răbdarea – iată cine face cu adevărat pace.” (Episcopul Sanderson)

 

“Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră aţâţă mânia.” (Proverbe 15:1);

 

“... o limbă dulce poate zdrobi oase.” (Proverbe 25:15).

 

6.      Sfătuiește-te.

 

Găsește pe cineva, cu care vei putea să ai părtășie, și vei avea posibilitatea să-ți exprimi sentimentele, să-i vorbești despre “luptele” și succesele tale. Găsește pe cineva, care te va asculta cu râvnă, și care se va ruga împreună cu tine. Dă socoteală înaintea unui astfel de om duhovnicesc. Ascultă sfaturile lui, pentru ca să te schimbi, și să te poți stăpâni.

 

“Pleacă-ţi urechea şi ascultă cuvintele înţelepţilor şi ia învăţătura mea în inimă!” (Proverbe 22:17)

 

„Planurile se pun la cale prin sfat. Fă războiul cu chibzuinţă!” (Proverbe 20:18);

 

“Planurile nu izbutesc când lipseşte o adunare care să chibzuiască, dar izbutesc când sunt mulţi sfetnici.” (Proverbe 15:22);

 

„... voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii... ” (Galateni 6:1)

 

Ține minte, că mânia este periculoasă, când rămâne vie în interiorul nostru. Ea va încerca să umble și să caute oportunitatea să izbucnească afară. Relațiile de încredere te vor ajuta nu doar să-ți exprimi emoțiile deschis, ci de asemenea să-ți asumi responsabilitatea cu privire la mânia ta.

 

7.      Nu comunica cu un om iute la mânie.

 

“Depărtează-te de nebun, căci nu pe buzele lui vei găsi ştiinţa!” (Proverbe 14:7);

 

„Nu te împrieteni cu omul mânios şi nu te însoţi cu omul iute la mânie, ca nu cumva să te deprinzi cu cărările lui şi să-ţi ajungă o cursă pentru suflet.” (Proverbe 22:24,25);

 

Păcatul este molipsitor. Ne învățăm să ne mâniem mai repede, decât ne învățăm să rămânem blânzi. Este mai ușor să te îmbolnăvești, decât să te vindeci. De aceea, Dumnezeu ne îndeamnă: dorești să-ți păstrezi viața – nu prieteni cu cel mânios.

 

8.      Du-te în concediu.

 

Dacă ești părinte, atunci nu este vreun secret, că de-a lungul anilor, în care ai fost părinte, erai nevoit(ă), să treci prin momente, când erai iritat(ă), dezamăgit(ă), și supărat(ă) pe copii tăi. Uneori această disperare ajunge la punctul critic. Din cauza că partea emoțională este mult mai dezvoltată la femei, fiecare mamă are nevoie de pauză. Roagă-L pe soț să stea cu copii, pentru ca să te poți duce undeva de acasă, de una singură, sau cu prietenele tale. Dacă ești o mamă singură, atunci roagă-ți prietena să te înlocuiască din când în când. Găsește o altă mamă, și pe rând stați cu copii. Cu alte cuvinte, găsește posibilități, ca să-ți schimbi împrejurarea, sfera de discuții, interesele, pentru ca să ai echilibru în inimă. “Înţeleptul se teme şi se abate de la rău... ” (Proverbe 14:16).

 

9.      Permite-I Lui Dumnezeu să lucreze.

 

Permite-I Domnului să lucreze la aceea, ca să te ajute să te stăpânești. Stăpânirea de sine, nu înseamnă că nu ai nevoie de puterea și înțelepciunea Duhului Sfânt. Căci stăpânirea de sine sau înfrânarea este roada Duhului Sfânt, rezultatul influenței Lui asupra credinciosului (Galateni 5:22,23 “Roada Duhului... înfrânarea”). Anume influența Duhului Sfânt ne dă posibilitatea să ne stăpânim, în mod deosebit, când este vorba de emoții, dorințe, și obiceiuri. Anume influența Duhului Sfânt ne face oameni statornici și de încredere, la care alții pot apela după ajutor și după încurajare. De aceea bizui-te pe ajutorul Duhului. Sau, cum scrie cu alte cuvinte apostolul Pavel: “Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea.” (Coloseni 3:16) Ține minte, că atunci când viața ta este supusă adevărului din Cuvântul Lui Dumnezeu, atunci să știi că ești călăuzit(ă) de Duhul Sfânt, și trăiești după îndemnurile Lui (Proverbe 6:20-22).

 

Deci, Cum să ne învățăm să ne ținem în mâni?

 

9 reguli de aur:

 

1)    Folosește Cuvântul Lui Dumnezeu; 2) Trebuie să ai o atitudine corectă în inimă; 3) Oprește reacția; 4) Nu atrage atenția la toate lucrurile; 5) Răspunde cu blândețe; 6) Sfătuiește-te; 7) Nu comunica cu un om mânios; 8) Ia-ți un concediu; 9) Permite-I Lui Dumnezeu să lucreze.

 

Domnul să te binecuvânteze!

 

-         Doamne Iisuse! Mă bizui pe ajutorul Tău! Ajută-mă să mă stăpânesc! Tu de asemenea ai suferit, ai răbdat ispitele, iar acum poți să mă ajuți, când sunt ispitit(ă). În numele tău mă rog, amin.

 

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă

 

“Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi.” (Proverbe 16:32)

 

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/187088/cum-sa-lupti-impotriva-maniei