“Maria a zis îngerului: Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?” (Luca 1:34)
După cum se vede Maria nu s-a mirat de noutatea, că Mesia va veni curând, dar ea s-a mirat de faptul că va deveni mama Lui, cu atât mai mult, ea “nu a știut” de bărbat, ea era virgină. Iisus Hristos are o natură Dumnezeiască, și nu are nici început și nici sfârșit, și de aceea conceperea Lui, și nașterea într-un chip omenesc, nu putea să nu fie într-un chip minunat. Iar Maria dorea să cunoască, cum poate să aibă loc așa ceva; cum se va face aceasta.
“Cum se va face lucrul acesta?” – ce întrebare faimoasă printre oameni! Ea întotdeauna apare, când avem parte de diverse împrejurări. “Cum voi găsi bani pentru vindecare, dacă eu... ”, “Cum pot obține acest loc de muncă, dacă eu... ”, “Cum îmi voi rezolva problema, care a apărut în familie, dacă eu... ” și multe alte milioane de întrebări, unde “Eu” – în rolul principal. Maria a fost o femeie simplă, și ea de asemenea, a avut o întrebare. Întotdeauna când lucrează Dumnezeu, noi putem să avem mai multe întrebări, decât răspunsuri.
“Îngerul i-a răspuns: „... puterea Celui preaînalt te va umbri... ” (Luca 1:35). Măcar că îngerul nu a vorbit despre aceasta cu multe cuvinte, dar răspunsul a fost – o virgină va naște. Duhul Sfânt trebuia să facă o minune. El se va pogorâ peste Maria, și puterea Celui Preaînalt o va umbri. Limba nu poate să exprime pe deplin taina aceasta ascunsă. “Maria, odată vei înțelege cât de multe posibilități are Dumnezeu! El nu poate să nu facă vreo minune! Maria, nici nu știi ce poți, dacă puterea Celui Preaînalt te va umbri! Această putere este mult mai mare, decât ceea ce-ai știut, sau ai auzit până acum!” Cuvintele acestui înger încurajează, nu-i așa?
- Cum voi găsi răspunsul la nevoia mea? Puterea Celui Preaînalt te va umbri...
- Cum voi rezolva problemele de sănătate? Puterea Celui Preaînalt te va umbri...
- Cum pot să iert cutare persoană? Puterea Celui Preaînalt te va umbri...
- Cum pot să înving invidia? Puterea Celui Preaînalt te va umbri...
- Cum pot să învăț să mă încred mai mult în Dumnezeu? Puterea Celui Preaînalt te va umbri...
Nici nu poți să-ți închipui, ce poți să faci, când puterea Celui Preaînalt te va umbri!
Să ne încredem în El! Pe deplin!
Puterea Celui Preaînalt să te umbrească!
- Dumnezeul Cel Preaînalt, Cel mai măreț și Dumnezeul meu! Am nevoie de Tine, ca puterea Ta să mă umbrească, să mă acopere, pentru ca să mă ducă în afara limitelor posibilităților mele, temerilor și slăbiciunilor mele! Tu ești un Dumnezeu atotputernic și măreț! Mă încred pe deplin în Tine! Și chiar dacă răspunsul Tău va fi: “Harul Meu îți este îndeajuns, căci puterea Mea se face desăvârșită în slăbiciunile tale (se manifestă cel mai bine în slăbiciunile tale),” ajută-mă să primesc aceasta cu smerenie, pentru ca să fiu puternic(ă) în slăbiciuni (2 Corinteni 12:10)! În numele Lui Iisus Hristos te rog. Amin.
Traducere: Repalov Veaceslav
Autor: Igor Opincă
“Îngerul i-a răspuns: Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri... ” (Luca 1:35)