AȘA VORBEȘTE DOMNUL!

Tu popor de legământ
ce ai venit din depărtare.
Te-am adus în acest loc,
loc de binecuvântare!
Te-am adus din țara ta
ce se cheamă România.
Peste țarii și peste-ocean,
să-Mi vesteşti tu mântuirea!

Poporului acestuia,
îndărătnic şi viclean
Să le spui despre minunile,
ce-ai văzut că Le făceam.
Când erai in țara ta
şi ai fost tu urmărit,
Din pricina Numelui Meu
ai fost atunci prigonit!

Când vrăjmaşul te vindea
şi se bucura nespus,
Crezând că te putea oprii,
să-L slăveşti tu pe Isus!
Când umblai distanțe mari
prin zăpadă şi prin vânt,
Ca să te aduni cu drag
şi s-asculți al Meu Cuvânt!

Când puneai tu perne-n geamuri,
şi strigai tu către cer!
Atunci a fost o vreme grea!
Era cortina cea de fier!
Dar totuşi tu, Mie te-nchinai
şi Mă lăudai mereu.
Nu ține-ai cont de cum era.
Nu ține-ai cont, că era greu.

Te bucura-i nespus de mult,
mărturise-ai din loc in loc.
Văzând a Mea putere mare,
cum Te scosesem din acel foc!
Da! Aduți aminte bine,
căci Eu Domnul Te-am păzit.
Da! Eu Domnul! Eu, Te-am scos!
Nu a fost al tău merit.

Te-am adus pe-acest pământ
unde limba ți-e străină.
Să-Mi fii martor pân' la capăt,
fără pată, fără vină!
Să-i areți I-acest popor
drumu-ngust, cum I-ai găsit,
Cum să țină calea dreaptă,
şi să umble neclintit.

Te-am adus aicea, Da!
Să-Mi fii o mărturie vie!
Să le-areți că cine rabdă pân' la capăt
au câştig, drept mântuire.
Chipul Meu am vrut să-L vadă,
prin purtarea ta smerită.
Prin îmbrăcăminte, vorbe,
și credința-ți neclintită.

Vocea Mea să Mi-o audă
prin cântările cu lacrimi,
Ce le cântai tu odată,
în vremea grea plină de patimi.
Am vrut ca să-i trezesc prin tine,
arătându-i calea dreaptă.
Încotro să-ndrepte pașii,
să găsească ei portita,
ce puțin e căutată.

Dar tu popor de legământ,
când ai gustat belșugul țării,
Când ai văzut tu bogăția,
și stilul lor al închinării.
Ai și uitat de ce Eu, Domnul,
Te-am strămutat din țărmul tău.
Și Te-am scăpat chiar de la moarte,
păzindu-te de ce-a fost rău.

Tu te-ai lipit de bani și-afaceri,
averi făcute doar de om.
Mașini și case și împrumuturi,
și-ai ațipit al nevegherii somn.
Trecând încet din calea-ngustă
pe calea largă aî ajuns,
Uitând să spui poporului acesta
de calea vieții, de Isus!

Tu nu ai spus cum Domnul Sfânt
Te-a scos din apă și din foc.
Cum lupii răi, vrăjmașii tăi,
te urmăreau din loc în loc.
Tu nu Ie-ai spus ce biruință
ți s-a dat în greu amar.
Cum Domnul ți-a întins o Mână
și-a ușurat al tău calvar.

Oh! Cum ai putut sa uiți
de toate binefacerile Mele!
Învățătura ce Ți-am dat-o,
bucurii în clipe grele? !
Despre-nchinarea-adevărată,
credința ce-ai primit-o atunci?
Tu nu le-ai spus! Ți-a fost rușine,
și te-ai lipit de-a lor porunci!

Ai pus de-o-parte-nvățătura bună,
ce Eu Ți-am dat-o prin Duh Sfânt.
Lipindu-te de cea străină,
ce-i răspândită pe pământ.
Chiar fii tăi, și-ai tăi copii,
nu știu nimic din tot ce a fost.
Și sau pierdut pe căi străine,
ca să-șî caute un rost.

Am vrut să fii lumină vie
prin închinarea ta în acest loc.
Prin cântări de bucurie
și rugăciuni în limbi de foc.
Să fac minunile, ce-odinioară
le făce-am cu-atâta drag.
Să vadă cei din jurul tău,
și prin Duh Sfânt, Eu să-i atrag.

Dar mai de grabă ai mers tu,
să vezi de închinarea lor.
Luând cu tine fel de fel,
de-nvățături și stiluri noi.
Și acuma vrei chiar și-n popor
să Ie aduci și să le bagi,
Și înjosești pe toți acei,
ce le opun. Nu vrei să taci!

Tu nu pricepi că vrei s-aduci
altar străin ca și Ahaz? !
Cum a schimbat altarul Sfânt,
cu-altarul firesc din Damasc!
Nu ț-i s-a spus să îți păstrezi,
credința ta cum ai primit? !
Ca să nu-ți pierzi cununa vieții,
s-o ții mereu pân’ la sfârşit? !

Trezeşte-te poporule!
Fii treaz, nu adormii pe drum!
Mai este doar puțină vreme,
și Mirele-i aproape acum!
Fii o fecioară înteleaptă,
păstrând candela ce ți s-a dat.
Ține-o arzând în viața ta,
să nu spui~&."~Eu m-am săturat!"

Untdelemnul tău să fie,
acelaşi ca la început!
Să-ți iei rezervă în candelă,
prin rugăciuni și Sfânt Cuvânt!
Stați în drum și întrebați,
de calea-n gustă să vedeți!
Credința veche, cea dintâi,
și dragostea voi s-o aveți.

Să vă întoarceți azi din nou,
altarul vechi să îl păstrați.
Să ține-ți ferm credința veche,
și să nu mai amânați.
Cu ea au mers strămoşii voștrii
și au învins biruitori!
Cântând în cor plini de putere,
și dați în gura leilor!

E timpul să alegi din nou,
care credință vrei să ai?
Pe cea modernă și ușoară,
care te va fura de rai?
Sau oare-o vrei pe cea străveche
care-i uitată-n lumea mare,
Dar ea te va ține-a-npicioare,
în vremea grea de încercare!

Credința veche, calea-ngustă,
îti va salva viața ta,
Aduți aminte cum ai primit-o,
și nu te lăsa de ea!
AMIN! ! !