N-am meritat a Ta iertare,
n-am meritat să mă iubești nespus.
Dar Tu mi-ai dat a Ta salvare,
o, numai Tu, Mântuitor de sus.

M-ai luat pe brațe plin de milă,
iubindu-mă fără măsură.
Cu sânge m-ai spălat de vină,
și sunt de-acum nouă făptură.

Putea-voi să-Ți multumesc vreodată,
pentru tot Harul ce mi-ai dat?
Decât să îți predau ființa-mi toată,
c-ai ispășit al meu întreg păcat.

Ființă slabă sunt și trecătoare,
iar Tu din dragoste ai suferit.
În Cer apoi cu sfinții-n sărbătoare,
și mie-un loc mi-ai pregătit.