Eu Te-am găsit in mijlocul furtunii,
Când ploaia, vântul, frica veneau doar împotriva mea,
Pe-atunci eu nu știam că Tu-mi poți lua povara grea,
Cand încercari, ispite, griji și nepăsare
Mă apăsau adânc, și nu zăream vreo cale de scăpare.
Doar sufletu-mi căuta acea speranță vie,
Acel sfarșit al fricii, părea doar nebunie...

Tu mâna-mi întindeai, voiai să mă ridici,
Dar eu priveam în jos, aveam prea multe frici.
Ușor simțeam cum Tu pe toate le-alungai,
Cum eu zăceam înfrant, dar Tu ma vindecai.
Pacea-ncepeam s-o simt, puterea Ta s-o vad, iar mana-Ți apucam,
Ma ridicai ușor și tot ma înălțam;

Eram pe stancă sus când ochii am deschis.
Eram doar Tu și eu, totul părea un vis.
Mă învățai sa merg, să cred și să iubesc,
Iar eu știam că-n lume altul n-am să găsesc:
Să șteargă tot ce-i gri, ce-i vechi si ce-i murdar,
Să facă totul nou și să-mi dea viața-n dar;

De-atunci cu Tine merg, cu Tine pe cărare,
Chiar dacă drumu-i lung, chiar dacă n-am doar soare,
Cu Tine știu că pot să-nving orice-ar fi rau,
Să-mi vad mereu de drum, călăuzit de Duhul Tău!
Că pot acum să merg, că-s viu și-ncrezător,
Căci stau azi în picioare, este doar harul Tău!
Eu pot azi să privesc furtuna, să-i fac față,
Căci Tu m-ai regăsit, iar azi eu am speranță.