Dumnezeu a spus în Cuvîntul Său că păcatele sînt pedepsite pînă în a 3-a și a 4-a generație. Dar afectează cumva pe părinți păcatele săvîrșite de copii lor? În acest articol voi încerca să abordez biblic acest subiect.

 

Întrebare:  Aș avea o întrebare la dvs…se știe clar din Biblie că păcatele părinților pot afecta pe urmașii lor pînă la generația a 3-a și a 4-a. Ce se întîmplă, însă, cu păcatele făcute de copii? Afectează și ele pe părinții acestora? Vă mulțumesc frumos și Doamne ajută!

Această întrebare atinge mai multe laturi, de aceea aș dori să dau un răspuns cît se poate de clar și complet.

„Neascultarea față de părinți”- se pare că această apostazie în ultimul timp este tot mai mult prezentă în familie, dar și încurajată de sistemul educațional din țară. Copiii sunt tot mai mult nemulțumitori și nu apreciază ce fac părinții pentru ei. Neascultarea este o atitudine neevlavioasă a copiilor și trebuie confruntată, dar nu tolerată. „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta” ca și principiu lipsește tot mai mult din sistemul educațional.   Dimpotrivă „tu ai drepturi” – iată ce sunt încurajați tot mai mult copiii și tinerii din zilele noastre. Ei sunt încurajați la rebeliune împotriva părinților lor. Ascultarea de părinți nu mai este o obligațiune a copiilor. Rebeliunea copiilor este o încălcare gravă a poruncii lui Dumnezeu ce atrage cu sine consecințe grave asupra părinților și asupra societății.

Părinții sunt autoritate pentru copii lor

Dumnezeu a creat familia și a stabilit ca în familie părinții să fie autoritate pentru copiii lor. Însă atunci cînd copiii nu respectă ordinea stabilită, se opun autorității lui Dumnezeu. De fapt, dacă nu învață respect față de părinți, nu au cum să învețe respect față de Dumnezeu, care este autoritate supremă. Dumnezeu a stabilit o ordine în familie, iar potrivit cu 1 Cor. 11:1-3 bărbatul este capul familiei și responsabil „să-și chivernisească bine casa, și să-și țină copiii în supunere cu toată cuviința.” (1Tim. 3:4)

Fiecare tată este responsabil să-și învețe copii ascultarea și respectul. Tocmai la aceasta se referă expresia „a ține copiii în supunere cu toată cuviința”. Expresia nu se referă la copii cât se referă la tată și modul în care își exprimă acesta autoritatea. Și această autoritate este exprimată prin învățătura și instruirea copiilor în Cuvântul lui Dumnezeu.

„Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, căci este drept. Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta este cea dintâi poruncă însoțită de o făgăduință ca să fii fericit, și să trăiești multă vreme pe pământ. Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copii voștri, ci creșteți-i, în mustrarea și învățătura Domnului.” (Efeseni 6:1-3)

Cu părere de rău, acestă poruncă este tot mai mult încălcată de copiii și tinerii din zilele noastre. După părerea mea, tot noi, maturii, am încurajat neascultarea prin diferite legi, concesiuni și atitudini. Domnul Isus a mustrat pe Fariseii care au desființat frumos porunca lui Dumnezeu prin datina omenească. Aceasta fiind în zilele noastre „toleranța”.

„Ați desființat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să țineți datina voastră. Căci Moise a zis: Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta, și Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea. Voi, dimpotrivă, ziceți: Dacă un om va spune tatălui său sau mamei sale: Ori cu ce te-aș putea ajuta, este Corban, adică dat lui Dumnezeu, face bine, și nu-l mai lăsați să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa. Și așa ați desființat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Și faceți multe alte lucruri de felul acesta!” (Marcu 7:9-13)

Și noi desființăm frumos acestă poruncă prin faptul că nu educăm copiii ascultarea și respectul, ci încurajăm rebeliunea lor prin tolerare și prea multe drepturi.

Atunci cînd legile esențiale ale familiei nu sunt respectate, părinții vor avea rușine, iar națiunea va degrada și va pieri.

Părinții sunt responsabili pentru confruntarea copiilor

Dumnezeu protejează autoritatea părintelui prin poruncile date, însă și părintele are responsabilitatea să confrunte copilul rebel. Deuteronom 21:18-21 spune:

“Dacă un om are un fiu neascultător și îndărătnic, care n-ascultă nici de glasul tatălui său, nici de glasul mamei lui, și nu-I ascultă nici chiar după ce l-au pedepsit, tatăl și mama să-l ia și să-l ducă la bătrânii cetății lui și la poarta locului în care locuiește. Să spună bătrânilor cetății lui: “Iată, fiul nostru este neascultător și îndărătnic, n-ascultă de glasul nostru, și este lacom și bețiv.” Și toții oamenii din cetatea lui să-l ucidă cu pietre, și să moară. Astfel să cureți răul din mijlocul tău, pentru ca tot Israelul s-audă și să se teamă.”

Confruntarea păcatelor copiilor noștri își are timpul potrivit. Procesul de educare a copiilor noștri- anume copilăria și adolescența- implică multă învățătură, dar și mustrare sau confruntare a neascultării. Trecînd de această vîrstă, tînărul nu va mai asculta de părinții săi, dacă nu a fost mustrat niciodată pînă atunci.

Neascultarea copiilor trebuie confruntată, iar nu tolerată. Un exemplu elocvent din Scriptură este cazul lui Eli, care a tolerat păcatul fiilor săi fără să ia măsuri disciplinare.

Eli era Marele Preot, ceea ce pe timpul Judecătorilor însemna autoritate religioasă supremă. Eli era acel care învăța poporul Legea lui Dumnezeu și supraveghea toate lucrările din Cortul Întîlnirii. Potrivit cu porunca lui Dumnezeu, fiii lui erau preoți, însărcinați cu slujirea nemijlocită în Cortul Întîlnirii.   Dar iată cum îi descrie Scriptura pe acești fii:

Fii lui Eli erau niște oameni răi. Nu cunoșteau pe Domnul.  Tinerii aceștia se făceau vinovați înaintea Domnului de un foarte mare păcat, pentru că nesocoteau darurile Domnului.  (1 Samuel 2:12,17)

Biblia descrie în continuare și felul lor imoral de viață, care era foarte bine cunoscut de toată comunitatea, dar mai puțin de tatăl lor.

Să privim acum ce atitudine a avut Eli, tatăl lor, cînd a aflat despre neascultarea lor.

El le-a zis: Pentru ce faceți astfel de lucruri? Căci aflu de la tot poporul despre faptele voastre rele. Nu, copii, ce aud spunându-se despre voi, nu este bine, voi faceți pe poporul Domnului să păcătuiască. Dacă un om păcătuiește împotriva altui om, îl va judeca Dumnezeu, dar dacă păcătuiește împotriva Domnului, cine se va ruga pentru el?  Totuși ei n-au ascultat de glasul tatălui lor, căci Domnul voia să-i omoare.  (1 Samuel 2:23-25)

Îl vedem pe Eli confruntîndu-i, dar nici o altă acțiune de disciplinare nu a fost luată. Anume Eli trebuia să îi înlăture imediat de la slujba lor de preoți, pentru a opri neascultarea lor și imoralitatea.

Dar lipsa de acțiune tranșantă din parea lui Eli, a adus o consecință chiar în viața lui și a întregului popor.   Eli își pierde cei doi fii și astfel rămîne cu rușine și fără nume în Israel. Pentru cei care cunosc istoria poporului Israel, cea mai mare rușine pentru un bărbat era să rămînă fără nume în popor.

Deci, toleranța neascultării aduce rușine părinților și aceasta este una din cele mai grave consecințe pentru părinții ce nu iau măsuri față de copiii lor neascultători.

Păcatul copiilor aduce necaz părinților

Un fiu nebun aduce necaz tatălui său, și amărăciune celei ce l-a născut. (Prov. 17:25)

Prin urmare, părinții suferă enorm în adîncul sufletului lor pentru toate faptele rele și nesăbuite ale copiilor.  Necazul și amărăciunea afectează enorm starea de sănătate, ceea ce poate duce chiar și la moarte, ca și în cazul lui Eli.

Păcatul copiilor aduce rușine părinților

Nuiaua și certarea dau înțelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face rușine mamei sale. (Prov. 29:15)

Un copilul lăsat de capul lui va ajunge necontrolat. Un astfel de copil care nu a învățat să se supună părinților săi va aduce necaz și rușine părinților săi. Deci necazul și rușinea sunt consecința părinților ce nu își îndeplinesc responsabilitatea de disciplinare ca și părinte față de copii lor.

Cît de mult suferim noi ca și națiune, pentru că părinții moderni consideră disciplinarea o tortură, o distrugere a identității copilului. Atîta timp cît disciplinarea nu va face parte din procesul de învățare a copilului, noi vom crește o generație care se va autodistruge, iar noi, părinții, vom suferi în tăcere.

Sunt însă părinți care și-au educat copii în ascultare față de Cuvântul lui Dumnezeu iar copiii au ales o cale greșită. În acest caz comportamentul copiilor nu descalifică pe tata și mama ca și părinți, ca unii care au învățat cu multă dragoste și responsabilitate copiii lor ascultarea și frica de Dumnezeu. În acest caz părintele se va ruga pentru copilul răzvrătit și va folosi oportunitățile pentru a-l ajuta să-l smulgă din capcana răzvrătirii.