În ceasul întristării, lasă-te în mâna lui Dumnezeu
Doamne, Dumnezeul meu, Părinte sfinte, fii binecuvântat acum şi în veac, fiindcă aşa cum ai binevoit, aşa s-a şi făcut; şi tot ce faci Tu, este bun. Să se bucure robul Tău, nu de el însuşi sau de altceva, ci de Tine; căci Tu singur eşti nădejdea mea, cununa mea, bucuria mea, slava mea. Căci ce lucru are robul Tău pe care să nu-l fi primit şi fără să fie vrednic de ceea ce a primit? Ale Tale sunt toate câte i-ai dat şi i-ai făcut. Eu sunt sărac şi în osteneli încă din tinereaţea mea. Câteodată sufletul mi se întristează până la lacrimi, alteori mi se tulbură adânc din pricina suferinţelor ce mă aşteaptă.
Doresc bucuria păcii, râvnesc după pacea copiilor Tăi, care pasc în lumina Ta pe câmpul mângâierilor Tale. Dacă îmi dai pacea Ta, dacă reverşi peste mine mângâierea Ta, sufletul robului Tău se va umplea de o dulce cântare şi răpit de dragoste, Îţi va cânta laude. Dacă însă Îţi întorci Faţa, cum se întâmplă adeseori, el nu va putea alerga pe calea poruncilor Tale; atunci nu-i mai rămâne decât să se îmbrace cu sac şi să cadă în genunchi, fiindcă nu mai eşti pentru el ce-ai fost alaltăieri când strălucea lumina Ta peste capul lui şi când se adăpostea sub umbra aripilor Tal, ca să fie păzit de năvălirile ispitelor.
Părinte în veci binecuvântat, a venit ceasul ca robul Tău să fie încercat. Părinte în veci iubit, este drept ca robul Tău să fie încercat. Părinte în veci iubit, este drept ca robul Tău să sufere în ceasul acesta pentru Numele Tău. Părinte în veci lăudat, a venit ceasul rânduit de Tine ca robul Tău să cadă pentru puţină vreme în ce priveste lucrurile din afară dar înlăuntrul său sa trăiască mereu înaintea Feţei Tale. Pentru puţină vreme trebuie să fiu nebăgat în seamă, înjosit, călcat în picioare, zdrobit de suferinţe şi de slăbiciune, pentru ca atunci când va răsări lumina cea nouă să se ridice cu Tine şi să fie glorificat în cer. Părinte Sfinte, aşa ai rânduit Tu, aşa ai voit Tu şi, cum ai poruncit, aşa s-a şi făcut.
Căci a suferi în această lume pentru dragostea Ta şi a fi chinuit prin oricine şi ori de câte ori voieşti Tu, este un har ce-l dai celor ce Te iubesc. Fără sfatul Tău, fără nici o pricină, nimic nu se face pe pământ. Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăţ orânduirile Tale şi să alung din inima mea orice mândrie şi orice trufie. Este spre folosul meu că ruşinea mi-a acoperit faţa, ca să caut mângâiereea mai degrabă la Tine decât la oameni. Din aceasta am mai învăţat să mă înspăimânt de judecăţile Tale cele nepătrunse prin care cerţi pe cel drept ca şi pe cel fărădelege, dar totdeauna cu dreptate şi iubire.
Îţi mulţumesc că nu ai cruţat, ci cu grele lovituri mi-ai înmuiat îndărătnicia, trimiţându-mi dureri şi strâmtărori atât înăuntru cât şi în afară. Din toate câte sunt sub cer nimic nu m-ar putea mângâia afară de Tine. Numai Tu Doamne, Dumnezeul meu, numai Tu mă poţi mângâia. Tu eşti Tămăduitor ceresc al sufletelor căci Tu faci rana şi tot Tu o tămăduieşti, Tu pogori în Locuinţa Morţilor şi Tu scoţi de acolo. Certarea Ta este peste mine; şi certarea aceasta mă va învăţa.
Părinte prea iubit, iată-mă în mâinile Tale; mă plec sub nuiaua Ta care mă îndreaptă. Loveste-mă, loveste-mă peste spate si grumaz pentru ca tot ce e strâmb în mine să se îndrepte după voia Ta. Fă din mine cum numai Tu ştii sa faci, un ucenic smerit şi evlavios, care să fie gata să-Ţi urmeze Ţie în toate, la cel mai mic semn. Mă dau Ţie cu tot ce am, spre îndreptare; căci mai bine este să fiu certat aici decât dincolo. Tu ştii toate şi pe fiecare, şi nimic nu este ascuns de Tine. Tu cunoşti lucrurile viitoare înainte de a se întâmpla şi n-ai trebuinţă ca cineva să Te înveţe sau să-Ţi arate ce se petrece pe pământ. Tu ştii ce este de folos pentru propăşirea mea şi cât de mult ajută suferinţele ca să roadă rugina greşelilor.
Fă cu mine cum voieşti şi nu mă părăsi din pricina vieţii mele, pe care nimeni nu o cunoaşte mai bine ca Tine.
Dă-mi Doamne, să ştiu ce trebuie ştiut, să iubesc ce trebuie iubit, să laud ce-Ţi place Ţie, sa preţuiesc ce este scump înaintea Ta, să leapăd ce este lepădat înaintea Ta. Nu mă lăsa să judec numai după ceea ce-mi văd ochii, nici să osândesc pe cineva numai după cele auzite de la oameni neîncercaţi; ci învaţă-mă să fac deosebire între cele ce văd şi între cele ce nu se văd, între cele trupeşti şi cele duhovniceşti, aşa cum sunt ele în adevăr, şi mai presus de toate să caut voia Ta.
Căci oamenii se înşeală adeseori când judecă lucrurile după cele ce le văd ochii sau le aud urechile. Dar cei mai supuşi la înşelăciune sunt cei ce iubesc lumea, căci ei se uită numai la cele ce le văd ochii. Este oare un om mare prin faptul că alţii îl socotesc mai mare? Când un om laudă pe un alt om, este un mincinos care înşeală pe alt mincinos, un om mândru care înşeală pe un alt om mândru, un orb care înşeală un orb, un bolnav pe un alt bolnav; şi lauda deşartă este o adevărată necinste atât pentru cel ce o dă cât şi pentru cel ce o primeşte.
Pe scurt, omul nu este nici mai mult, nici mai puţin, decât atât cât este înaintea lui Dumnezeu.