ANUL CEL NOU

Gârbovit, bătrânul An se duce-ncetişor
Lăsând în urmă amintiri
Şi răni ce sângeră şi încă dor.

Şi ia cu el în tolba-i prăfuită scrum
Mulţime de promisiuni
Uitate, ne-mplinite, şterse-acum.

Oare dece din hotărîrile ce-am luat
În fiecare an cu dor,
Majoritatea moarte le-am lăsat?

Dece n-am împlinit ce ne-am propus?
Dece-am abandonat pe drum
Dorinţe bune? Toate au apus.

Dar Domnu-n bunătatea Lui trimite Noul An,
Un tinerel sfios şi blând,
Cu şanse noi, să facem iar un plan.

Să luăm iar hotărîri, dar să perseverăm.
Să nu le risipim în vânt,
Luptând, pe scara vieţii să urcăm.

Să nu pornim la drum încrezători în noi,
Uitând că suntem doar un lut,
Un abur ce se-anlţă, piere-n nori.

Fără Acel ce ne-a creiat, suntem nimic.
Cum am putea să biruim?
Să-L luăm cu noi pe cale, ca amic.

Cu El şi doar cu El vom fi învingători,
Ascunşi în El totul avem.
El s-andurat de noi, cei muritori.

Pornind cu El din ziua de-Anul Nou de mână,
Simţi-vom ocrotirea Lui
Şi pacea Lui va fi pe noi stăpână.