Şi a plecat fiul, mulţumit cât se poate de reuşita lui. A fost hotărât, a ştiut ce vrea de la viaţă, a avut curajul de a-şi cere drepturile şi de a pleca să experimenteze viaţa pe cont propriu. Deja simţea adierea libertăţii mângâindu-i fruntea. Avea bani în buzunar, visuri înalte şi încredere în forţele proprii. Cine ar fi putut să îi stea în cale? Dar ştii ce îşi dorea cel mai mult? Să adune prieteni în jurul lui, să fie aplaudat, căutat, să aibă o influenţă. Dorinţa de a avea prieteni este una din natura noastră socială. Să fii important pentru cineva, să influenţezi viaţa altora, să ajuţi şi să fii ajutat, să ai cu cine să împărtăşeşti gânduri şi sentimente, planuri, reuşite sau eşecuri, dezamăgiri sau împliniri... să ai cu cine să stai de vorbă, pur şi simplu, să schimbi idei, să dezvolţi un limbaj aparte, al cărui sens special să nu îl ştiţi decât voi... Şi mai este şi aşteptarea aceea lăuntrică, dintotdeauna cuibărită în suflet, că vei găsi oameni care să te aprecieze pentru ceea ce eşti, care să-ţi dorească binele în mod dezinteresat. Ai atâtea de oferit! Comori pe care le-ai adunat în minte şi în suflet, între pleoape... valori dintre cele care nu se pot pierde scurgându-se printre degete şi pe care le-ai păstrat înadins, ca să le împarţi cu prietenii.

   În latină, cuvântul PRIETEN -amicus-, provine din verbul 'amoamare', a iubi, iar de aici s-a răspândit în limba franceză, italiană, spaniolă, română. Şi în limbile germanice subsatntivul PRIETEN provine din aceeaşi rădăcină cu verbul 'a iubi'. Lucrul acesta spune mult despre aşteptările pe care le avem atunci când vine vorba de prieteni. Cred că Tatăl a ştiut bine ce este în sufletul fiului său când i-a dat drumul să plece să cunoască lumea. Ştia că avea nevoie să-şi verifice aşteptările, să ofere şi să aştepte să primească, să se cunoască pe sine şi să-i cunoască mai bine pe oameni, să-şi dezvolte capacitatea de a discerne între dorinţă şi realitate... Şi cum poţi învăţa mai bine să preţuieşti tot ce înseamnă ACASĂ dacă nu ai fost niciodată pribeag printre străini, stând cu mâna sufletului întinsă după dragoste şi apreciere?

   'PRIETENII' s-au strâns ciorchine în jurul fiului cu buzunarele pline de bani. El aştepta ca aceia care se adunau pe lângă masa lui încărcată să încerce să-l cunoască pe el, să vadă cine este el, să-l întrebe ce simte, ce crede, ce visuri are... să aşeze şi ei pe masa prieteniei valori şi hrană pentru minte şi suflet. Dar nu a fost aşa. Când banii s-au terminat, când oferta lui atrăgătoare a ajuns la capăt, băiatul a aşteptat ca relaţiile sa meargă mai departe prin investiţia celorlalţi. A aşteptat să mânânce şi el la masa lor, să se adăpostească sub acoperişurile lor... dar s-a trezit singur, singur. Sărmanul! Nu a înţeles că, de fapt, fusese singur tot timpul.

   Când încerci să-ţi faci prieteni punând pe masă ce ai, nu ce eşti, când încerci să arăţi că ai valoare prin strălucirea şi zornăitul valorilor materiale, cei pe care îi vei aduna lângă tine nu vor fi prieteni adevăraţi. Nu vor avea ca rădăcină dragostea. Şi, ce este cel mai rău, la final vei descoperi că nu ţi-ai risipit doar averea primită de la tatăl, ci şi comorile lăuntrice, valorile de minte şi de suflet, investiţia de visuri şi de speranţe... tot.

   Ai trecut şi tu pe aici? Sigur ţi-ai învăţat lecţia, nu am să-ţi dau sfaturi. Cu o singură întrebare aşa vrea să te confrunt acum: Tu ce fel de prietenă ai fost? Ai profitat vreodată de cineva? Ai stabilit relaţii doar căutându-ţi propriul interes? Ai jefuit pe cineva de încrederea că pot exista prieteni adevăraţi?

   Este timpul să repari, să vindeci, să răscumperi vreme. Este timpul să te prinzi de adevărata rădăcină.

   Tu eşti cea dintâi care are nevoie de acest lucru, astfel încât să nu îţi mai fie teamă sau ruşine să priveşti în urmă. Încearcă să fii mai întâi tu pentru cineva acel prieten pe care aştepţi să îl găseşti, pentru tine, în ceilalţi.