Să nu pui niciodată pe cântar!
Autor: Maria Luca
Album: Clocot de cuvinte
Categorie: Trezire si veghere

Să nu pui niciodată pe cântar
Iubirea ce în viață dăruiești
Nici rugăciunea înflorită-n suflet
Ce o înalți spre slăvile cerești
Căci dragostea de-o cântărești vreodată
Se va-ntrista și va pleca grăbită
Și-ai să rămâi pustiu, nefericit
Captiv într-o iubire de-o clipită...
Nu, rugăciunea să n-o pui pe taler
Căci nu-i cântar în lume s-o cuprindă
Doar îngrijește-o cu fântâni de lacrimi
Și ea va ști credința să aprindă...
Nicicând să nu-ndrăznești să cântărești
Nici rugăciunea, nici a ta iubire
Ci-nvață din belșug să dăruiești
Oricând, oricui un strop de fericire!

Vulcan-19-05-2019
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/188609/sa-nu-pui-niciodata-pe-cantar