Căința vameșului


Vameșul stătea smerit
Și Domnului se ruga;
Știa că e necinstit
Și pe mulți îi înșela...

Știa câți a păcălit,
Vamă dublă le lua...
Era trist, nefericit,
Cu capul plecat stătea.

Se gândea la Dumnezeu,
La cât bine i-a făcut.
Îi era rușine, greu,
Acum se smerea mai mult...

Fariseul îl vedea,
Simțea a lui frământare.
Despre sine el credea
Că-i mai sfânt, că e mai tare...

Voia să fie văzut,
De cei din jur lăudat;
Un sfânt să fie crezut
Și exemplu de urmat.

Căci vede și știe bine:
De vameș e diferit...
El credința dreaptă o ține,
Este în toate cinstit...

Mândria nu-și recunoaște,
Se vede în toate drept;
Disprețuitor privește,
Vameșu-i cu capu-n piept...

În fața lui Dumnezeu,
Vameșu-i plin de căință:
Cere iertare mereu
Și mai cere biruință,

Viața lui să se îndrepte,
Să renunțe la ce-i rău
Și în rugă să aștepte,
Ajutor, când îi e greu...

Păcatul să-l ocolească
Căci Domnu-i îndurător,
În rugă să se smerească,
Să fie învingător.

Amin

Câmpia Turzii, 25 mai 2019