Statura plinătății LUI
Autor: Maria Nechita
Album: Ploaia târzie
Categorie: Diverse

 

   Efeseni 4:16.   ”Și El a dat pe unii apostoli; pe alții proroci; pe alții evangheliști: pe alții păstori și învățători, pentru desăvârșirea sfinților, pentru lucrarea de slujire, pentru zidirea Trupului lui Isus Hristos, până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos; ca să nu mai fim copii, plutind încoace și încolo, purtați de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretlenia lor în mijloacele de amăgire, ci credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Din El tot trupul bine închegat și strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, își primește creșterea potrivit cu lucrarea fiecărei părți în măsura ei și se zidește în dragoste.”

 

   Este vorba despre Trupul lui Hristos, Biserica, cea pe care El a înviat-o din moartea păcatului împreună cu El, a născut-o din nou și pe fiecare om născut din nou El îl numește sfânt/ sfinți. Pentru că un nou născut chiar și spiritual este un bebeluș în credință și are nevoie de cineva care să-l ajute la maturizarea lui. În acestă călătorie împreună cu Biserica și cu Hristos, El a dat slujiri celor ajunși la maturitate în credință, care pot să ducă bebelușii, (sfinții) în destinul lor și care, la rândul lor, să facă acest lucru pentru cei ce vor veni, la sfințirea vieții în Hristos. Scopul este ca să ajungă toți la unirea credinței, a cunoștinței lui Dumnezeu, la statura de oameni mari și un lucru care m-a uimit, pe care nu l-am înțeles și este și acum greu înțeles în Biserică este să ajungă la ”înălțimea staturii plinătății lui Hristos”. Eu credeam că este vorba despre atunci când va veni Hristos pentru a ne lua cu El, în cer. Dar nimic nu este mai neadevărat ca acest lucru. A fost multă confuzie și încă este, fiindcă nu înțelegem importanța Crucii lui Hristos și ce am devenit noi în urma nașterii din nou. Aici și acum trebuie să ajungem la aceste lucruri și este ușor să ajungi, doar trebuie să crezi ce zice Cuvântul scris și să-L lași să trăiască în tine, Cuvântul viu, Isus prin Duhul LUI. El va lucra, te va ajuta, te va învăța, te va îndruma și te va duce în destin. Dacă rămâi tot copil la minte, purtat de toate învățăturile oamenilor, normal, aceste învățături au dezarmat creștinismul de adevăr, pentrucă au adus tradițiile și regulile lor, fiecare mai cu multe viclenii și siretlenii amăgind copiii în credință, ca să-și facă slujbe, servicii și locuri de cinste, fără a se mai gândi la Trupul lui Hristos, care a rămas imatur în credință, în credința lui Isus bineînțeles, fiindcă credințe toți și-au făcut, fiecare luând un adevăr din Cuvânt și întemeind o doctrină, după cum ei au crezut. Astfel, nu au ajuns niciodată la unirea credinței, fiindcă unirea o face doar Hristos prin Duhul, însă oamenii s-au unit care cu care au ajuns la înțelegere, astfel Trupul lui Hristos a ajuns să nu-și mai cunoască adevărata identitate, să nu mai știe dacă sunt iertați ori nu, au ajuns bolnavi, împărțiți, deznădăjduiți, ca niște oi fără păstor. În Bisericile unde ”sfinții” sunt ajutați să crească, de către oameni competenți pentru asta, este creștere și unirea credinței,”sfinții” învață să fie credincioși adevărului LUI, în dragoste cresc în toate privințele, privind țintă la Căpetenia desăvârșirii credinței lor și dând năvală ca să ajungă la Cel ce este Capul, la Hristos. Așa se ajunge la zidirea fiecărui mădular din Trup, care tinde spre zidirea Împărăției lui pe pământ, ca în cer și ”copiii” să ajungă ”fii”maturi, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos. Isus este Capul Trupului și Trupul Lui poate să crească, să sporească, să se extindă în lume și cât mai mulți fii să fie aduși la slavă, împreună cu Hristos.  

 

 

Mulțumim Doamne, Tu ne umpli de cunoștința voiei Tale, în orice fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească, ca astfel să ne purtăm într-un chip vrednic de Domnul, ca să-Ți fim plăcuți în toate lucrurile, aducând rod și crescând în cunoștința Ta, pentru gloria Numelui Tău. Amin.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/188913/statura-plinatatii-lui