Există o perioadă din istoria Israelului care seamăna cu starea prezentă a Bisericii. Amintiţi-vă că evenimentele şi lecţiile de care a avut parte  poporul acesta sunt modele si umbre ale celor prin care va trece biserica. După 70 de ani de captivitate babiloniană, un grup de iudei s-a întors în multiubita ţară promisă. Judecata trecuse şi sosise vremea restaurării. Venise timpul reconstruirii zidurilor şi a Templului. La început, această etapă a reconstruirii a fost întâmpinată cu entuziasm, cu dedicare şi muncă asiduă. Totuşi, pe măsură ce încântarea iniţială s-a destrămat, oamenii şi-au pierdut motivaţia şi, după 16 ani încă nu reuşiseră să termine Templul. Treburile lor personale o luaseră înaintea reconstruirii Casei Domnului. Reverenţa lor s-a stins, strivită sub picioarele propriilor preocupări. Ceea ce Dumnezeu considera important şi sfânt a fost lăsat în umbră. Pentru a-Şi trezi poporul, Dumnezeu l-a ridicat pe profetul Hagai. Acesta a confruntat poporul cu întrebarea 'PENTRU VOI A VENIT OARE VREMEA SĂ LOCUIŢI ÎN CASE CĂPTUŞITE CU TAVAN, CÂND CASA ACEASTA ESTE DĂRÂMATĂ? ' Israeliţii îşi pierduseră perspectiva corectă, fiindcă eforturile lor trecuseră de la împlinirea voii lui Dumnezeu la cea proprie. Ori de câte ori se întâmplă aşa, pasiunea şi dorinţa după Dumnezeu încep să pălească.

   Prin glasul acestui profet, Dumnezeu arăta care era motivul lipsei lor de satisfacţie: ' VĂ ASTEPTAŢI LA MULT ŞI IATĂ CĂ AŢI AVUT PUTIN; L-AŢI ADUS ACASĂ, DAR EU L-AM SUFLAT. PENTRU CE? ZICE DOMNUL OŞTIRILOR. DIN PRICINA CASEI MELE, CARE STĂ DĂRÂMATĂ, PE CÂND FIECARE DINTRE VOI ALEARGĂ PENTRU CASA LUI. DE ACEEA CERURILE NU V-AU DAT ROUA, ŞI PĂMÂNTUL NU ŞI-A DAT ROADELE'. Dumnezeu oprise ploaia pe câmpurile lor. Ori de câte ori căutăm binecuvântările în loc să-L cautăm pe Domnul, El Se va îndepărta ca noi să strigăm din nou după El.

   Oare este dilema din zilele noastre diferită de cea de atunci? Şi noi trăim într-o epocă a restaurării căci Biblia ne spune că Isus nu Se va întoarce până la aşezarea tuturor lucrurilor -  Faptele Apostolilor, 3.21-. Scriptura promite că, înainte de venirea Lui, tot ce a fost pierdut va fi restaurat. Dumnezeu a reconstruit Templul fizic din Israel, însă templul nostru nu este unul fizic ci altarul pe care îl fomează inima noastră. Acest templu sfânt va fi restaurat, pentru a reveni la ordinea divină necesară arătării slavei Sale.

   Însă şi noi, în această epocă a restaurării, ne-am purtat asemeni Israelului. Am căutat binecuvântările şi am urmărit confortul şi bunăstarea noastră. În cazul celor mai mulţi dintre noi, eforturile s-au îndreptat spre construirea propriilor 'case căptuşite cu tavan'. Am acordat cea mai mare parte a timpului nostru atingerii succesului personal, ca să ne putem bucura de confort şi siguranţă.

   Mai târziu, Dumnezeu a cerut din nou socoteală poporului prin ultimul profet al Vechiului Testament, Maleahi. Acesta a trăit în aceeaşi perioadă a restaurării, ca şi Hagai. Iată cuvintele lui:

   'Un fiu cinsteşte pe tatăl său şi o slugă pe stăpânul său. Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine? DACĂ SUNT STĂPÂN, UNDE ESTE TEAMA DE MINE? ' zice Domnul oştirilor către voi, preoţilor, care nesocotiţi Numele Meu şi care ziceţi: 'Cu ce am nesocotit Numele Tău? ' 'Prin faptul că aduceţi pe altarul Meu bucate necurate! ' Şi dacă ziceţi: 'Cu ce Te-am spurcat? ' 'Prin faptul că aţi zis:   MASA DOMNULUI ESTE DE DISPREŢUIT! ' Când aduceţi ca jertfă o vită oarbă, nu este rău lucrul acesta? Când aduceţi una şchioapă sau beteagă, nu este rău lucrul acesta oare? Ia adu-o dregătorului tău! Te va primi el bine pentru ea, va ţine el seama de ea? ' zice Domnul oştirilor. '

   Dumnezeu Îşi întreba poporul: 'VOI MĂ NUMIŢI DOMN, DAR UNDE SUNT CINSTEA ŞI RESPECTUL CARE MI SE CUVIN? ' În ce fel îşi manifestau israeliţii lipsa de respect? Prin faptul că Îi ofereau jertfe de mâna a doua în timp ce păstrau pentru ei înşişi ce era mai bun.

   Dumnezeu a catalogat aceste acţiuni ale poporului drept lipsă de respect şi de reverenţă. Pentru a-i ajuta să-şi vadă mai limpede greşeala, Dumnezeu îi îndemna să aduca în dar dregătorului lor ceea ce Îi oferiseră Lui - de exemplu şefului, cuiva care exercită o autoritate delegată, fiind  deci mult sub nivelul Regelui Universului -! Dacă cei mai multi dintre noi ar lucra pentru angajatorul lor aşa cum lucrează pentru Dumnezeu, ar fi concediaţi înainte să încheie prima săptămână de lucru.

   Să ne gândim la nivelul de cinste pe care I-L acordăm deseori lui Dumnezeu. Sosim cu întârziere la biserică. Ne aşezăm şi urmărim ce se întâmplă fără să mişcăm un deget pentru a-i sluji pe alţii, timp în care criticăm conducerea şi pe cei care slujesc. Supraveghem continuu cu un aer suspicios modul în care sunt folosiţi banii deşi rareori ne dăm zeciuiala în întregime. Grăbindu-ne să mergem la masă plecăm înainte de încheierea serviciului. Participăm doar la întâlnirile obişnuite şi suntem frustaţi când se organizează întâlniri cu ocazii speciale. Dacă e vreme rea, stăm acasă ca să evităm deranjul deplasării. Dacă e vreme deosebit de plăcută rămânem acasă fiindcă dorim să ne bucurăm de ea. Dacă se difuzează la Tv programul preferat sacrificăm serviciul de închinare.

   Cât timp ar fi tolerat la locul de muncă un asemenea nivel de performanţă?

   Majoritatea celor care slujesc în biserici sau în diferite lucrări creştine muncesc prea mult pentru că sunt puţini cei dispuşi de a-şi sacrifica timpul pentru a duce la îndeplinire volumul uriaş de muncă necesar în slujire. Cei mai mulţi vin doar pentru a primi sau în calitate de spectatori fără intenţia de a sluji sau a dărui. Aşa că cei săraci sau nevoiaşi din adunare rămân neglijaţi pentru că cei ce dispun de resurse sunt prea ocupaţi în a-şi vedea de viaţa lor. Când tragem linia finală şi concluzia discuţiei, toti sunt prinşi de alergarea după propriul succes în vreme ce-şi critică păstorul dacă nevoile săracilor nu sunt împlinite. Purtarea de felul acesta nu e altceva decât lipsă de respect înaintea Domnului. În zilele noastre, mulţi din noi muncesc din greu pentru a-şi păstra standardul de viaţă; cu toate acestea, suntem deranjaţi atunci când serviciul de duminica depăşeşte cu treizeci de minute ora la care credem noi că ar trebui să se termine; întâlnirile de rugăciune presupun un efort prea mare pentru a participa la ele iar noi ne plângem că nu avem timp să-i hrănim şi să-i îmbrăcăm pe săraci.

   Adevărul e că toate se desfăşoară într-o continuă tensiune. Mulţi taţi nu-şi fac timp nici măcar pentru familie pentru întreţinerea căreia trudesc din greu. Îşi lasă deoparte familiile afirmând defensiv 'Bineînţeles că te iubesc, nu vezi cât de ocupat sunt ca să-ţi câştig cele necesare traiului? Acum lasă-mă în pace, sunt obosit şi n-am timp de tine chiar în clipa asta! '

   Dumnezeu explică motivul zbuciumului lor: 'Vă aşteptaţi la mult şi iată că aţi avut puţin; l-aţi adus acasă dar Eu l-am suflat, Pentru ce? zice Domnul oştirilor. Din pricina Casei Mele care stă dărâmată, pe când fiecare dintre voi aleargă pentru casa lui. De aceea ploaia târzie este oprită şi rodul recoltei nu se arată' Hagai 1.9-10, parafrazarea autorului.