Ia aminte, măi vâslaș
Autor: Nichifor Nicu
Album: Selectii.
Categorie: Zidire spirituala
Ia aminte, măi vâslaș
autor: Nichifor Nicu
14/06/2019. ora: 22:15


Nu vâsli de capul tău, nu lupta cu pumnu-n vânt,
Că o să îți pară rău, cât vei fi pe-acest pământ.
Roagă-te, stai și așteaptă, nu-L grăbi pe Dumnezeu,
Ai răbdare și veghează, va lucra și-n dreptul tău.

Măi vâslaș, ascultă bine, Domnul te va ridica,
Nu vei fi dat de rușine, steagul Sfânt vei flutura.
Nu te pierde-n încercare, ai nădejde și credință
Vei primi o rezolvare și un steag de biruință.

Nu privi cu-ngrijorare înspre viitorul tău,
Căci există rezolvare și există Dumnezeu.
Știu, ai inima ranită, dar nu te înspăimânta
Vine ziua fericită, vine izbăvirea ta.

Frate, ce îți pasă ție, ce spun ce-i din jurul tău?
Laudă-L cu bucurie, pe Hristos, pe Dumnezeu!
Căci acei ce-au dat cu parul, și durere-au provocat,
Au nesocotit Calvarul și pe Cel crucificat.

Vremuri grele vor veni peste cei ce-au asuprit
Pe ai Domnului copii, căci mereu i-au chinuit.
Chinuiți vor fi chiar ei și vor căuta scăpare,
Căci așa sunt cei mișei când ajung la strâmtorare.

Măi vâslaș, stai în picioare, nu ceda, nu obosi,
Căci aproape-i ziua-n care biruință vei primi.
Dar privește prin credință și deschide ochii bine
Dacă vrei s-ai biruință, nu te bizui pe tine...

Bizuiește-te pe Domnul și pe-a Lui promisiuni,
Căci va fi cu tine, omul, și-ai să vezi Sfinte minuni.
Tu ești cap, nu ești picioare și nu ești nici un codaș,
Pentru El, tu, ai valoare, înțelege măi, vâslaș.

Amin




Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/189300/ia-aminte-mai-vaslas