Norişorul lui Ilie care a apărut pe cer anticipează siguranţa pe care o putem avea când ne rugăm cu credinţă neobosită. Duhul Sfânt depune mărturie alături de duhul nostru. Acesta este norişorul nostru. Uneori, el ia forma unui cuvânt, alteori a unei izbucniri de bucurie sau a unei convingeri în inima noastră că ceea ce I-am cerut lui Dumnezeu se va împlini. Odată ce avem norişorul nostru ridicându-se pe cer, putem trece la acţiune, aidoma lui Ilie.

    Îmi amintesc vremea în care Lisa urma să-l aducă pe lume pe cel de-al patrulea fiu al nostru. Trecuse cu cinci zile de termen ceea ce se întâmplase însă şi la celelalte sarcini. Totusi, de data aceasta, Lisa şi-a dat seama că ceva nu este în ordine. Copilaşul începuse sa se zvârcolească înăuntru. L-a sunat pe medic să-l informeze în legătură cu îngrijorarea ei. Acesta i-a spus: 'Vino mâine dimineaţă la spital şi vom provoca travaliul'.

   În dimineaţa următoare, doctorul a rupt membranele şi ca travaliul avea să înceapă aproape cu siguranţă, în cel mai scurt timp. Ne-a trimis sa facem o plimbare ca sa grăbeasca astfel contracţiile. Lisa şi cu mine ne-am plimbat toată dimineaţa fără niciun rezultat. Pe la prânz, deja obosise aşa că ne-am întors în salon sa s eodihnească. Lisa mi-a spus: 'john, te rog mergi şi roagă-te. Dacă nu intru curând în travaliu, va trebui ca medicul să ia măsuri serioase că sa ajute copilul să se nască si nu aş vrea aşa ceva. '

   Una dintre măsurile care urmau era să-i dea un medicamen şi sa-i facă o anestezie periduală. Lisa avusese parte de această procedură cu ocazia primei nasteri, iar rezultatul constase în complicaţii pe termen lung cu spatele. Un alt factor care cântărea destul de greu în balanţă era faptul că procedura era şi costisitoare. Fiindcă lucrarea noastră era încă în faza încipientă, nici nu aveam asigurare medicală. Eram o familie cu venit mic şi nu aveam bani decât pentru cheltuielile medicale minime.

   La amiază am plecat de la spital şi am găsit în apropiere un loc retras und emi-am putut ridica glasul spre cer. M-am rugat cu ardoare. După trei sferturi d eoră m-am întors în salonul unde se afla Lisa doar pentru a afla ca nu s eschimbase nimic. Am petrecut o ora alături de ea după care am plecat sa mă rog încă odată. Rugăminţile mele aduse înaintea lui Dumnezeu au devenit tot mai fierbinţi. M-am întors înainte de căderea serii dar situaţia nu se îmbunătăţise cu nimic.

   Am petrecut o oră împreună. Preocuparea Lisei sporea din mai multe pricini însă o apăsa mai cu seama grija pentru siguranţa bebluşului. 'John, a stăruit ea, te rog, mergi si te roagă în continuare. Sunt foarte îngrijorată. '

   M-am dus pentru a treia oară la locul meu retras de rugăciune. De data aceasta am mijlocit înaintea Domnului cu şi mai mult foc. M-am rugat tare si ferm; eram hotărât sa mă fac auzit. Văzusem privirea temătoare d epe chipul Lisei şi doream sa o pot mângâia. M-am rugat în limba engkleză şi I-am amintit lui Dumnezeu promisiunile legământului Său. Apoi m-am rugat cu înflăcărare în Duhul.

   După câteva minute am auzit limpede în mintea mea cuvintele: 'Copilaşul tău se va naste astăzi şi atât el cât şi mama lui vor fi acasă mâine pe vremea acesta, teferi şi nevătămaţi. '

   Duhul Sfânt a mărturisit alături de duhul meu că rugăciunea îmi fusese auzită, transmiţându-mi acest mesaj prin care îmi dăduse un norişor cât o palmă d eom. Acum eram gata sa trec la acţiune.

   M-am întors la cinci după-masă în salonul Lisei şi i-am spus: 'Arden se va naşte astăzi şi amândoi veti veni acasă mâine în stare bună. ' Cuvintele mele i-au adus soţiei mele mângâiere, însă, după ce a mai trecut ceva timp fără să se întâmple nimic, promisiunea nu părea că se mai poate împlini. Nu era nici o urma de contracţie. Cum s eputea naste un copilaş atât de repede? Dar eu văzum micul nor din partea Domnului!

   A venit seara iar asistentele si medicul discutau despre paşii următori. Lisa m-a întrebat d emai multe ori: 'John, n-ar trebui să mergi din nou să te rogi? '  'Nu este nevoie, i-am răspuns eu, copilaşul se va naşte înainte de miezul nopţii'.

   Cu fiecare oră ce se scurgea, gândul de a renunţa la ceea ce auzisem atât de limpede în inima mea începea să prindă un contur. Cu toate acestea, eram încredinţat că Dumnezeu mă auzise şi am refuzat să mă dau bătut.

   În cele din urmă, puţin după ora unsprezece seara, au început contracţiile. Arden s-a născut la 11.51. Când a ieşit la lumină, cordonul ombilical era strâns înfreşurat în jurul gâtului. Îmi amintesc şi acum imaginea înfiorătoare a capului copilaşului care devenise de altă culoare decât trupul. Era cât pe ce sa fie strangulat. Medicul a tăiat d eîndată cordonul iar Arden a fost dus în alt salon pentru a fi ţinut sub observaţie.

   A doua zi am primit extrenarea dins pital la ora trei si jumătate după masa iar Lisa şi Arden au sosit acasă la patru şi jumătate. Ceea ce îmi şoptise Dumnezeu se împlinise.

   Celor mai mulţi dintre noi le sunt familiare cuvintele Domnului Isus:

   'Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide. '

   Vedeţi ca Isus ne îndeamnă să cerem, să căutăm, şi să batem fără preget. De ce? Să fie oare tare de urechi Dumnezeu? Cu siguranţă că NU! Modul d elucru al lui Dumnezeu are menirea de a arăta dacă noi credem cu adevărat. Am văzut oameni care sunt hotărâţi să primească şi alţii care aspiră să primească. Diferenţa este uriaşă. Dacă o persoană este HOTĂRÂTĂ, va fi tenace, plină de îndrăzneală şi înflăcărare. Pentru ea, a rămâne cu mâinile goale nu este o opţiune. Prin contrast, persoana care doar ASPIRĂ să primească este înclinată sa renunţe cu uşurinţă. Dacă noi credem cu adevărat, vom continua să cerem şi, cu cât dureaza mai mult până la primirea răspunsului, cu atât ne vom ruga mai arzător.

 Gândiţi-vă la lecţia din Luca 18.1-8 venită din partea Învăţătorului.

   Observaţi cuvintele lui Isus SĂ NU SE LASE - TREBUIE SĂ NU SE DEA NICIODATĂ BĂTUŢI.

   Acestea nu constituie doar o idee bună, este voia lui Dumnezeu ca voi să nu vă daţi niciodată bătuţi.