Când pui genunchii jos
Autor: Anișoara Sirbu
Album: Totul începe cu Tine
Categorie: Diverse
Când pui genunchii jos
Când pui genunchii jos
Îi semn de umilință,
Când pui genunchii jos
E semn de pocăință,
Când pui genunchii jos,
Te apropii-ncet de cruce,
Te unești în rugăciune
Cu Domnul Dumnezeu.
Unindu-te cu Domnul
Te duci iar la calvar
Să simți adâncă-i rană
Să suferi cu El iar.
Azi se deschide cerul
Să îți trimită în dar,
Doar raze de lumină,
Lumina sfântă, clar.
Sunt semnele iubirii
Și ale dăruirii,
Ca-unui curcubeu,
Ce coboară lin și sfânt.
Când pui genunchii jos,
Tu, te unești cu cerul,
În rugăciune sfântă
Cerându- I ajutorul,
Când pui genunchii jos,
Ești aproape de Domnul,
EL vine lângă tine
S-asculte ruga ta.
Coboară cu-al Său Duh
Să te poată mângâia,
Când tu n-ai să mai poți,
EL te poate ridica.
Acolo în genunchi,
Tu cere-I lui Isus
Să îți dea biruință,
În tot ce ți-ai propus.
Să strigi în rugăciune
Pământul să răsune
De strigătul credinței,
Când vorbești cu Dumnezeu,
Când pui genunchii jos,
Cel rău urlă-n neputință,
Știe că a pierdut,
Că ești fiul lui Isus.
Când pui genunchii jos,
Ești într-o uniune
Cu Divinitatea Sfântă,
Cu întregul univers.
Stăruiește în rugăciune,
Iar lumii să-i poți spune,
Că-L iubești pe Dumnezeu,
Din tot sufletul tău.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/189403/cand-pui-genunchii-jos