Isus este deja la ușă
Autor: Toma Coca
Album: Iubire infinită
Categorie: Trezire si veghere
Isus este deja la ușă


A început
Încet, încet, să se deschidă,
Poarta Cerului minunat.
Ușa deja e întredeschisă:
Discret ieșind săgeți de raze,
Fâșii, lumini din eternitate.
Pe tron stă Divin Dumnezeu
La dreapta, Isus, Fiul Său.
Îngerii, serafimii cântă,
Pe aleșii de jos îi întâmpină.

De sub tron, lin curge-n vale
Râul cristalin cu apă vie
Intrând în matca Mării de sticlă,
În undă, apa pură, curată...
Malul vegheat de Pomul Vieții
Ce-n soare își alintă ramurile verzi,
Bogat în frumoasele-i roade;
Totul e feerie, totul e candoare,
Străzile-s de aur și de iaspis
Acolo e adevăratul - Paradis.

Isus este deja la ușă...
O clipă... și El stă să vină;
Cerul s-a pregătit de sărbătoare
Pentru cei ce urcă din - Vale -
Acolo unde-i lumină eternă,
Noapte nicicând nu-i.
El este soare, e lumină,
Luceafărul Veșniciei.
Acolo-o să ajungem odată,
În Paradis, cu al nostru Tată.

Fiți pregătiți, stați în așteptare...
Veți uita greul din - Valea de jale.
Lupta cea grea de pe pământ,
Nu v-a doborât, ați biruit;
Printre aleși caută să fii!
El încă te cheamă să vii.
Nu sta-n zăbavă și te întoarce!
Urcați, urcați spre înălțime!
Printre cei vrednici să te găsești,
Chemare să n-o neglijezi.

Treziți-vă, vine sfârșitul!
Fă azi ce mai e de făcut
Ca să poți fi și tu alesul,
Ca să poți fi un mântuit.
Strigă cu al inimii glas:
O, vino al meu Domn Isus!
Ridică-mă în slava Ta! ...
Te rog, Isuse, nu mă uita,
La a Ta Sfântă Venire,
Du-mă o, Doamne, în nemurire.


PATTADA/19/06/2019
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/189425/isus-este-deja-la-usa