Scopul sau mijlocul?
Autor: Anonim
Album: fara album
Categorie: Diverse

„Greșeala – când Dumnezeu nu devine scopul, ci mijlocul vieții tale. Din păcate, cei mai mulți oameni nu-L doresc pe Hristos. Oamenii doresc, ca la ei să fie totul bine; iar și ei doresc ca Dumnezeu să fie mijlocul pentru aceasta. Ei doresc ca familia să nu se destrame – să se ducă la biserică, să se cunune. Ei doresc, copii să le fie sănătoși – îi botează și îi alipesc la o religie. Ei doresc ca nimeni să nu-i deoache, ca nimeni să nu le aducă vreun prejudiciu prin vrăjitorii – ei aduc pământ de la mormântul vreunui sfânt renumit, și îl presoară într-un colț. Fiul este bețiv – doresc să le fie citit acatistul Paharului, care nu trebuie să fie băut. Soțul bate soția – să facă un pelerinaj. Observăm că ei depun efortul, nu cu scopul ca să fie cu Dumnezeu, și nu cu scopul ca să trăiască viața Duhului Sfânt, ci cu scopul, ca să primească ceva de la Dumnezeu. Ei își închipuie, că Dumnezeu este garantul bunăstării lor în viață. Fiule, dă-mi inima ta – vorbește Hristos, iar restul îți va fi dat pe deasupra, căci în inima omului, încape Împărăția Lui Dumnezeu. Domnul a poruncit ucenicilor Săi: Căutați mai întâi Împărăția Lui Dumnezeu, și neprihănirea Lui, iar toate celelalte vi se vor da pe deasupra.” (Ieronim Ăghinschii)

 



'Inima îmi zice din partea Ta: „Caută Faţa Mea!” Şi Faţa Ta, Doamne, o caut! ' (Psalmul 27:8) În numele Lui Iisus Hristos, amin.

 

 

Traducere: Repalov Veaceslav

 

 

'Inima îmi zice din partea Ta: „Caută Faţa Mea!”
Şi Faţa Ta, Doamne, o caut! ' (Psalmul 27:8)

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/189483/scopul-sau-mijlocul