PROFETUL MICA
Autor: Corneliu Livanu
Album: POEMELE AŞTEPTĂRII
Categorie: Diverse


De prin vremea lui Isaia este și profetul Mica
Cu o carte-ambițioasă: el e mic, da nu-i nimica.
E-un profet plin de putere care face lucruri sfinte.
De l-am asculta cu toții, o, de-am lua cu toți aminte!

Mica luptă cu păcatul, dar vede și viitorul,
Când din ceruri, pe un munte, va veni Mântuitorul.
Vor veni atunci la Domnul neamuri multe, cu grămada,
Vor veni să I se-nchine de n-o să-i încapă strada.

Legea în Sion își are și strămoșul și destinul,
Ca să-nvețe și evreul, și să știe și străinul
Că în lume nu există stat de drept și nici dreptate
Decât prin Isus Mesia ce-a dus crucea grea în spate.

Dumnezeu ne cheamă-ntruna să-nvățăm de la Mesia,
Să distrugem orice armă dacă-i vrem Împărăția.
Să devină ONU clasă de-nvățat colaborarea,
Cum să semănăm toți pacea, dragostea și îndurarea.

Am trăit în dușmănie secole, chiar și milenii,
Și ne-am dus prin vechiul șarpe viața-n tristele bejenii.
De aceia Domnul vieții ce-n Sion Își are tronul
Cheamă multele popoare să dea păcii Sale tonul.

Să eliberăm planeta de pustiuri arzătoare,
Redând vieții o speranță pentru lumea viitoare.
Să culegem pălămida și toți spinii de pe vale,
Să dispară-agresiunea dintre oameni și-animale.

Dar la început de toate, ca să nu luptăm în van,
Îngerul trimis din ceruri îl va prinde pe Satan
Și-l va arunca în beznă, în adâncul fioros,
Ca să nu înșele lumea și s-o tragă tot în jos.

Și atunci Domnul dreptății, Cel ce vine din Efrata,
Va dispune-ntre popoare și va face judecata.
El va da soluții drepte oropsiților de soartă,
Care n-au avut pe nimeni ca dreptatea să le-o-mpartă.

Tot pământul va produce roade binecuvântate,
Omul va munci atuncea doar cu mâinile curate.
Vârsta omului în lume va-ntrece sute de ani
Și nimeni n-o să mai aibă vecini răi și nici dușmani.

Numai bine se va face pe al Domnului sfânt Munte.
Peste tot pământul lumii El, Hristos, va fi în frunte.
Cu Hristos și cu Mireasa va-nflori deplin Planeta.
Nu vor ști ce e războiul, nu vor învăța vendeta.

Despre-această-mpărăție au vorbit toți ucenicii.
Dar atuncea Domnul slavei nu le-a dat deloc indicii.
Le-a spus doar că Tatăl nostru are grijă de soroace
Și le va-mplini la vreme când va fi deplina pace.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/189543/profetul-mica