Ofuscați vor fi la ușă cei ce vor pierde Răpirea
Și vor bate cu mânie: „Noi Ţi-am așteptat venirea!”
„Nu știu cine e acolo! Voi plecați, Eu nu vă știu!
V-ați găsit plăcerea-n lume și acum e prea târziu!”

Oricât este de ciudată o concluzie amară,
Să o judecăm mai bine, s-o privim pe din afară.
Oare Dumnezeu greșește când e-atâta de sever
Și nu vrea ca să-i primească pe unii oameni în cer?

Harul are margini clare, nu le depăși mereu,
Ca să pui la încercare dragostea lui Dumnezeu!
Vine vremea când mânia cu dreptatea la un loc
Ne vor pedepsi păcatul, aruncându-ne în foc.

Până azi ne stau în față Sodoma și cu Gomora
Care L-au sfidat pe Domnul până le venise ora.
Lot se chinuia acolo până Domnul a venit
Cu-acei îngeri ca să-L scoată, după cum s-a prorocit.

Noe este-un alt exemplu pentru lumea lui cea rea
Care nu se pocăise când potopul se pornea.
Timp de patruzeci de zile ploaia apa a turnat
Până oamenii aceia ei cu toți s-au înecat.

Au pierit și animale, păsări ale nimănui,
Și-au scăpat atunci prin arcă numai Noe și ai lui.
Ce ne spun acestea toate când ne-aflăm pe-ntinse lunci?
Dacă nu venim la Domnul, prea târziu va fi atunci.

Astăzi auzind chemarea Celui sfânt și-ndurător
Să lăsăm păcatul lumii, să ne pocăim de zor.
Nu va fi așa tot timpul, harul se va termina.
Ce vom face când Stăpânul va începe-a judeca?

Oare unde ne-om ascunde de a Lui mare mânie,
Care din senin pornește ca o stranie urgie?
Nu va fi-o negociere c-un alt timp de pocăință,
Oamenii n-or să primească haruri noi pentru credință.

Dacă ușa se închide, omul e luat pe sus
Și în veșnica pierzare de cel rău este condus.
Haideți cât mai este vreme de salvare pentru noi,
Să venim cu pocăință la Isus, în vremi de-apoi.

El e arca de salvare cum a fost și pentru Noe,
Dar să-I dăm întreaga viață, să I-o dăm de bunăvoie.
Iar când Domnul Se va-ntoarce ziua, noaptea sau în zori,
Să-L întâmpinăm cu toții în văzduh pe-ai slavei nori.