Doamne ascultă glasul meu!
Autor: Maria Luca
Album: Clocot de cuvinte
Categorie: Zidire spirituala

Doamne... ascultă glasul meu
Când Te strig din încercare
Peste-ntreaga mea ființă
Lasă milă și-ndurare...
Se ridică valuri multe
Și lovesc în barca vieții
Doamne... alungă Tu furtuna
Să văd zorii dimineții!
Doamne ascultă ruga mea
Ce-o înalț în nopți târzii
Numai Tu-mi cunoști suspinul
Și durerea Tu mi-o știi...
Sunt lipsită de putere
Iar povara grea m-apasă
Și nu-i nimeni Domnul meu
Să îmi spună că îi pasă!
Numai Tu îmi ești Nădejdea
Numai Tu îmi ești Scăpare
Doar la Tine și prin Tine
Pot primi eliberare
De aceea strig spre Tine
Domnul meu și Dumnezeu
Din a inimii văpaie:
Doamne-ascultă glasul meu!

Vulcan-24-06-2019
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/189586/doamne-asculta-glasul-meu