'Zadarnică mi-a fost truda până ce am intrat în sfântul locaş al lui Dumnezeu'
Aici este al doilea pas pe care-l face omul lui Dumnezeu, dar este un pas fundamental.
'Va fi greu să rămân sus dar totuşi voi rămâne pentru fraţii mei. Eu nu vreau să mă arate cu degetul cum că am fost credincios iar acum sunt în noroi. '
Da, în casa lui Dumnezeu, omul acesta a găsit un al doilea lucru consolator.
O, de câte ori n-a găsit el aici mai mult ca oriunde! De câte ori n-a găsit sufletul lui aici totul, căci mai mult preţuieşte pentru mine o zi în casa Domnului decât o mie în altă parte! Este foarte important locul de unde primim lucrurile.
Sunt doi copii aşezaţi la o masă, unul de-o parte şi altul de cealaltă. Pe masă, pe o bucată de carton este scrisă cifra nouă. Este cifra nouă pentru unul si cifra şase pentru celălalt. Şi ei, ca şi copii se ceartă când de fapt amândoi au dreptate. Depinde de unde priveşti situaţia! Situaţie e diferită daca o piveşti din altă parte!
Intri în casa lui Dumnezeu şi vezi ca si alţii au trecut prin greutăţi. Eu însă sunt purtat pe braţe de rugăciune de fraţii mei. Ce este suferinţa, necazul meu în comparaţie cu al altora? O, nenorocitul de mine! Alţii prin foc au rămas lângă Domnul lor iar eu la adierea unui slab vânt era să cad. Şi apoi, istoria creştinilor care este un sirag de martiri...
În istoria martirilor ni se povesteşte cum pe la anul 1100-1150, în sudul Franţei, oraşe întregi au fost masacrate din cauză că locuitorii acestora erau devotaţi Mântuitorului lor. Un oraş de şaizeci de mii de locuitori a fost trecut prin ascuţişul sabiei din aceeaşi cauză. Mulţi s-au refugiat în turnul bisericii crezând că acolo vor găsi scăpare dar au ars împreună cu toată biserica. Regiuni întregi au fost măcelărite pentru că locuitorii acestora au vrut să se închine lui Dumnezeu.
Noi n-avem dreptul să spunem că suferim pentru Cristos! Oamenii au ars pe rug, au fost daţi la fiare pe arene, au fost tăiaţi în două cu fierăstrăul.
Origen, cel mai mare teolog al timpului său a trăit între anii 200-250 şi avea 17 ani când tatăl său a fost martirizat şi când a vrut să moară împreună cu el. Toată viaţa lui s-a rugat să moară ca martir şi Dumnezeu i-a împlinit dorinţa. Aceasta a fost atitudinea unor credincioşi faţă de suferinţă.
Când intri în casa Domnului şi te uiţi la istoria poporului Său zici 'Eu n-am dreptul să mă plâng. Unde sunt eu în comparaţie cu cei care au fost martirizaţi pentru Cristos?
Când intri în casa lui Dumnezeu, ţi se schimbă unghiul de vedere.
Aceia sunt oamenii care ştiu să gândească cubic - ÎN TOATE DIRECŢIILE -. Oproblemă are o serie d eprobleme, dar un astfel d eom ştie s-o privească în ansamblu. Tinerilor, atunci când ispita vă învăluie, aduceţi-vă aminte de gândirea cubică! Dacă vezi problema din altă parte poţi să-i zici diavolului să plece la plimbare...
De ce există rău în lume? De ce lasă Dumnezeu răul în lume? Dumnezeu ar putea prin o singură manifestare a Sa să facă să dispară tot răul din lume. Dumnezeu l-a putea nimici pe diavolul, Dumnezeu ar putea să vină să te ia de ceafă să te pună cu nasul în pământ şi să zică: "Ascultă de Mine!" Dar El nu a făcut aşa.
Mai mult, El ţi-a dat un liber consimţământ iar când a văzut că tu te prăbuşeşti, mergi cu paşi repezi spre pierzare, El L-a trimis pe Fiul Său să moară pentru tine. Isus ne-a arătat că Dumnezeu ne vrea pentru El. Dumnezeu ne-ar putea obliga ci forţa dar nu o face. VENIŢI LA MINE - spune El - VOI, TOŢI CEI TRUDIŢI SI ÎMPOVĂRAŢI ŞI VĂ VOI DA ODIHNĂ PENTRU SUFLETELE VOASTRE.
Ioan se aştepta să-L vadă pe Mesia venind ca un leu -Leul din Iuda- dar Isus a venit ca un miel blând. Dumnezeu în loc să vină cu forţa, vine la noi cu dragoste. Acum Dumnezeu vrea să continue această metoda, prin noi, prin toţi.
Dumnezeu ar putea să termine cu cei răi dar nu vrea pentru că-i iubeste! Vrea ca prin suferinţa ta, ei sa vina la El. Felul în care au murit creştinii au trezit admiraţia celor din jur. Lumea astăzi nu-L pricepe pe Dumnezeu decât daca I-l arăţi tu. Să fii dat afară, ocorât, batjocorit, să rabzi, să fii umilit până ce ei vor zice: 'Aici e ceva deosebit. Trebuie să aflu şi eu ce are omul acesta! '
Metoda lui Dumnezeu de câştigare a sufletelor este metoda trimiterii kieilor în mijlocul lupilor. 'Voi sunteţi expresia dragostei mele, destinaţia dragostei mele. '
A suferi este un har. Prin statornicia ta, duşmanii lui Dumnezeu Îl văd pe Isus. Este singurul mod prin care El îi poate atinge. În felul acesta, suferinţa ta nu mai apare ca o nedreptate ci ca o minune, ca un mijloc prin care lumea e cucerită pentru Dumnezeu. Prin simplul fapt că ai intrat în casa lui Dumnezeu, ai văzut altă faţă a lucrurilor. Logica ta s-a schimbat, fosta ta logică de fier!