Dumnezeu cunoaște mai bine
Autor: Igor Opincă
Album: fara album
Categorie: Diverse

 La acest subiect există și o pildă și o mărturie.

 

- Am nevoie de untdelemn – a zis într-o vreme îndepărtată un monah, și a sădit un copac de măslin.

- Doamne, el are nevoie de ploaie, pentru ca rădăcinile lui să se poată întări și pentru ca să se umple cu suc. Trimite suficientă ploaie, nici mai mult și nici mai puțin. Și Domnul i-a trimis ploaie.

- Doamne – apoi L-a rugat el – copacul meu mai are nevoie de lumină. Te rog trimite lumina soarelui. În curând a ieșit la iveală soarele și a apărut un curcubeu colorat.

- Acum, Doamne, trimite înghețuri, pentru ca să întărești acest copac – a rugat cu perseverență monahul, și în curând copacul era acoperit cu zăpada iernii, care strălucea. Dar – spre seară copacul a murit.

Monahul întristat s-a dus în celula fratelui său, și i-a povestit despre aventura sa.

-         Eu, de asemenea am sădit un copac mic – i-a răspuns el – dar privește, el crește într-un chip minunat. L-am încredințat Lui Dumnezeu, ca să-i poarte de grijă. Acela, Care l-a creat cunoaște mai bine, de ce are nevoie acest copac. De aceea, nu i-am pus nicio condiție, nu i-am stabilit nicio metodă și niciun mijloc. “Doamne, dă-i toate cele necesare – mă rugam eu – soare, ploaie, și înghețuri. De la Tine l-am primit, Tu ești Unicul Dumnezeu înțelept, Tu știi mai bine.”

“Deseori mă gândeam, că foarte bine mă pricep la anumite lucruri, și de aceea îndrăzneam să-L sfătuiesc pe Dumnezeu și să-L conving, iar uneori atât de tare eram convins referitor la părerea mea, încât socoteam că puteam să ofer aceasta în scris. Dar Dumnezeu nu ne-a atras vreo atenție, ci invers, după cum mi se părea, proceda fără vreun sens, dar totuși într-un mod minunat finisa lucrarea. La urma urmei, m-am convins, că sfatul meu, și părerea mea, nu înseamnă nimic, ci aduc doar faliment, dacă procedez așa cum socot eu. De aceea, m-am deprins cu felul cum lucrează Dumnezeul meu, Îi permit Lui să facă toate alegerile, nu mă cert cu El, ci tac, și întotdeauna mă conving că El nu distruge ceva, ci totul face în cel mai bun... ”

Martin Luther

 

Rugăciune: Dumnezeul atotputernic!  Stăpânirea TA este veşnică şi împărăţia TA dăinuieşte din neam în neam. Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea TA; Tu faci ce dorești cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului. De aceea, nu permite ca să mă împotrivesc mâinii Tale, nici să-Ți zic: ‘Ce faci?’ (Daniel 4:34-35) Tu știi mai bine, Dumnezeule! Tot ce faci –  este foarte bun! Tu ai înțelepciunea! Ajută-mă ca în smerenie să primesc purtarea TA de grijă, în împrejurările vieții mele! În numele Lui Iisus te rog, amin.

 

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/189742/dumnezeu-cunoaste-mai-bine