Cea mai grea etapă din viață
Autor: Igor Opincă
Album: fara album
Categorie: Diverse

  Cea mai grea etapă din viață, nu este atunci, când deodată ne-am pierdut locul de muncă, sau când avem probleme în familie, sau când suntem bolnavi. Cele mai dificile momente din viață, sunt atunci, când trecem prin toate acele momente grele, iar Dumnezeu tace. Eu cred că fiecare dintre noi a trecut în viață prin așa vremuri, când în greutăți am strigat către Dumnezeu, iar El nu a răspuns. Când trecem prin greutăți, este un lucru, dar când trecem prin greutăți, iar Dumnezeu tace, este cu totul altceva. Ce e de făcut în așa cazuri? Ce e de făcut, când Dumnezeu tace?

 

Cred, că unul din sfaturi, care este folositor pentru astfel de cazuri, îl putem obține din cufărul de comori a Lui David. În unul din psalmurile sale, David a zis: “Dumnezeul laudei mele, nu tăcea!” (Psalmul 109:1) Dumnezeul, pe care Îl laud, nu tăcea – zice David.

 

Aici David Îi dă Lui Dumnezeu un nume nou; Dumnezeul laudei mele. Este foarte interesant, că David L-a numit așa pe Dumnezeu, nu atunci când a început să împărățească în Israel, nu atunci când l-a biruit pe Goliat, ba chiar nici nu atunci când s-a însurat cu prințesa Mical: ).

 

Acest eveniment, după părerea istoricilor, a avut loc atunci, când el fugea de Saul, salvându-și viața, când a dormit în peșteră, suferea de foame, și atunci când era trădat de prieteni. În acel timp, David a strigat la Dumnezeu după ajutor, iar Dumnezeu nu-i răspundea... Dar, indiferent de toate aceste împrejurări, indiferent de aceea, că Dumnezeu tăcea, David s-a retras, și a scris Lui Dumnezeu o cântare nouă, și zice: Nu tăcea, Dumnezeul laudei mele!

 

Se pare că David a trecut prin multe situații de genul acesta. Și iată, când el trecea prin cea mai dificilă perioadă din viața sa, iar Dumnezeu în acea perioadă tăcea, David a decis să facă lucrarea lui preferată: să-L laude pe Dumnezeu, înainte ca să primească răspunsul! Ba, chiar i-a dat Lui Dumnezeu un nume nou: Dumnezeul laudei mele!

 

Tu nu poți să-L numești pe Dumnezeu, Dumnezeul laudei mele, dacă Îl lauzi pe El, doar 5 minute pe săptămână, sau doar la serviciul divin, duminica, sau doar atunci, când lucrurile merg foarte bine în viața ta... David Îl lăuda pe Dumnezeu regulat, indiferent de circumstanțe, și Îl lăuda cu toată puterea sa! Și după multe secole, Duhul Lui Dumnezeu a mărturisit despre el: “Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.” (Faptele apostolilor 13:22)

 

Noi toți precum David, trecem prin situații dificile în viață: “Ei îmi întorc rău pentru bine şi ură pentru dragostea mea.” (Psalmul 109:5) Și foarte des nouă ni se pare, că Dumnezeu tace. Astăzi, privind la exemplul lui David, noi deja cunoaștem, ce trebuie să facem...

 

Să ne rugăm folosind cuvintele Psalmului 109:

“Dumnezeul laudei mele, nu tăcea! Ajută-mi, Doamne, Dumnezeul meu! Scapă-mă prin bunătatea Ta! Şi să ştie că mâna Ta, că Tu, Doamne, ai făcut lucrul acesta! Măcar că ei blestemă, Tu binecuvântează; măcar că se ridică ei împotriva mea, vor fi înfruntaţi, iar robul Tău se va bucura.” (Psalmul 109:1,26-28) În numele Lui Iisus Hristos, amin.

 

 

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca

        

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/189743/cea-mai-grea-etapa-din-viata