Cu ce să te leg?
Autor: Şerban Lavinia
Album: Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi…
Categorie: Slujire
Înțeleptul se teme și se abate de la rău,
dar nesocotitul este îngâmfat și fără pricepere.
Proverbe 14:16
Cu o falcă de măgar am ucis
o grămadă, două grămezi, o mie.
M-am oprit, am privit în jur și-am zis:
„ Cu puterea mea îmi fac dreptate mie!”
A fost judecător ales de Dumnezeu,
chemat încă înainte să se nască,
însă și-a folosit abilitățile mereu
în scopuri proprii, nu ca să slujească.
Pe Samson, viteazul de nebiruit,
într-un târziu, neînfrânarea l-a învins.
S-a văzut tare, s-a jucat și a glumit,
a respins harul ce i-a fost promis.
El a rămas modelul omului firesc,
ghidat numai de poftă și plăcere;
dar brațele Dalilei nimicesc
zdrobindu-ți caracterul, nu prin lupta de putere.
Și-n dreptul tău, zilnic, cineva caută
cum să te lege ca să poți fi biruit.
Numai păstrându-ți viața curată
poți rămâne-n ispite neclintit.
Orice ar fi ceea ce te atrage
mai mult decât Împărăția sfântă,
este-o Dalilă care te va-mpinge
să tot lărgești calea cea strâmtă.
Vorbind despre iubire și sinceritate,
fără rușine se îmbracă în lumină;
tu ți-ai dori să rămâi pus de-o parte,
însă trăiești pentru țărână.
Nu aștepta până neliniștea de moarte te cuprinde,
nici nu alege ce-a ales Samson!
Păcatul, de fiecare dată, te va vinde.
E timpul azi să te trezești din somn!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/189754/cu-ce-sa-te-leg