Puțin ulei
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 1 | 1959 - 1964 (Cantari din temnita)
Categorie: Diverse
1. Puţin ulei e-n vasul meu,
Dar haru-i mult şi mare,
Din Cer, Părinte Sfânt, mereu,
Dă-mi binecuvântare!
Căci binecuvântarea Ta
Puţinul înmulţeşte,
Dar multul cel fără de ea,
Mai mult se risipeşte.
2. Făină am puţină-n sac,
Dar toată Ţi-o dau Ţie,
Că-n Tine toate se prefac,
În har şi bogăţie!
Puţinul dat de mine-n dar,
E firul care leagă,
Viaţa de comori de har,
Pe veşnicia-ntreagă!
3. Cinci pâini eu am şi peşti puţini,
Dar harul mă veghează,
Când pui Tu Doamne-a Tale mâini,
Puţinu-ndestulează!
Căci numai mâna Ta-i izvor
De binecuvântare,
Și din puţin ea face spor,
Că-i plină de-ndurare!
4. Fă Tu puţinul meu oricând,
Izvor de har oriunde,
În fiecare zi-mpărţind
Cereasca Ta merinde!
Şi gloata s-o pot sătura,
Cu largă dărnicie,
Trăind predat în slujba Ta
Și-acum şi-n veşnicie!
I: Cântările Harului, volumul 1, Numărul 74
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/189856/putin-ulei