Cei ce se boteaza...
Autor: George Cornici
Album: fara album
Categorie: Diverse
CEI CE SE BOTEAZĂ...

Cei ce astăzi se botează
vor să spună răspicat
Cum din negura pierzării
Tatăl Sfânt i-a ridicat
Cum speranţele zdrobite
iarăşi s-au înfiripat
Iar dorinţa păcătoasă
pe vecie s-a-ngropat...

Cum viaţa de rutină
de risipă şi nonsens
E acuma îmbrăcată
într-un foc divin, intens
Iar privirea-i mai senină
vorba-i dulce; s-a schimbat
Totul este-o armonie
totu-i clar, echilbrat.

Ei ne spun prin mărturie
c-aparţin unui Regat
Ce prin sângele jertfirii
Fiul Său l-a câştigat
Că ei sunt proprietatea
Tatălui ce i-a creat
Şi că în eternitate
fi-vor fii de Împărat.

Haina albă îmbrăcată
e-un simbol de curăţie
Nimeni nu are acces
murdar în Împărăţie
Şi-au venit în sanctuar
azi cu lecţia-nvăţată
Astăzi toţi veţi auzi
Mărturia minunată.

Cugetul curat le spune
că nu azi se pocăiesc
Că nu apa îi salvează
de potopul pământesc
Ci-au venit aici curaţi
doar să spună tuturor
Că trecutu-i îngropat
că se-ncred în Salvator.

Cugetul curat le spune
să declare-n Adunare
Că sunt morţi faţă de lume
şi sunt vii pentru lucrare
Că Stăpânul Lor e-Acela
ce le-a dat răscumpărare
Şi păşesc pe calea Lui
cu deplină-ncredinţare.

Azi e-o zi de sărbătoare
pentru cei ce se botează
Atmosfera e solemnă
Sfântul Duh ne cercetează
Actul lor le dă imbold
celor ce se îndoiesc
Să pornescă spre lumina
din tărâmul îngeresc.

gc/Feb. 2006











Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/18987/cei-ce-se-boteaza