Cât timp nu mi-e vorba trecută-n ecou
Şi viaţa spre zări nu se-ntoarnă,
Mai ţine-mă Doamne puţin pe platou,
Cu mâna şi gura pe goarnă.

Să stea ridicat neînvinsul toiag,
Pân la apusul de soare,
Zidind un altar: " Dumnezeu al meu steag !"
Stâncă şi Scut, Cel mai Tare.

Cât timp mai cad stropii de sânge-n Calvar,
Cât timp nu e vremea tăcerii,
Atinge-mi Tu gura cu foc din altar,
Cărbunele tămâierii.

Să stau lângă Iona întors şi trezit,
Prins în chemări elective,
Fuga - e gură deschisă de chit
când mă aşteaptă Ninive.

Să stau lângă Tine, aşa... neştiut,
Singur cu slovele Tale,
Culegător pe ogor lângă Rut,
Nu căutând piedestale.

Alături de Pavel şi Sila, legat,
Chiar cu butuci la picioare.
Doamne...aşa să rămân câteodat,
Pe înălţimi, la izvoare.

Dă-mi noi orizonturi sub cruce că nu-s
îndreptăţit altei soarte,
Lângă tâlhar, chiar alăturea pus,
Mă înviază din moarte.

Cuprinde-mă Doamne în ora de zbor,
Ora nădejdilor noastre,
Ora nălţării spre nemuritor,
Zbor fălfăit către astre.

Iubirea mă-mpinge avid spre potou,
Viaţa-n izvod se întoarnă,
Mai ţine-mă Doamne continuu ecou,
Cu mâna şi gura pe goarnă !